UPDATE: Partida dintre România şi Kosovo din Liga Naţiunilor a fost în cele din urmă abandonată după 90+6 minute de joc, după ce oaspeţii s-au retras de pe teren şi nu au mai revenit. Arbitrul danez Morten Krogh a fluierat finalul meciului la o oră şi 10 minute după suspendarea lui.
După tergiversări inexplicabile ce au durat mai mult de o oră, arbitrul Morten Krogh a revenit pe teren, a cerut jucătorilor români să se dezechipeze, a dus mingea la ultimul loc în care fusese jucată şi a fluierat abandonarea meciului, arătând centrul terenului.
Scorul înregistrat în teren a fost de 0-0, după un meci dominat de oaspeţi care au avut 17 şuturi spre poartă, din care şapte au prins cadrul porţii lui Niţă. Acesta a avut o serie de intervenţii salvatoare care au contribuit decisiv la menţinerea egalităţii.
Dacă rezultatul înregistrat în teren se menţine în urma analizei comisiei de disciplină a UEFA, România a câştigat grupa când mai este de jucat o etapă.
România ar putea însă câştiga meciul la masa verde cu 3-0, dacă comisia de disciplină va decide că retragerea din teren a oaspeţilor a fost nejustificată, lucru foarte posibil, din moment ce arbitrul partidei nu a dictat întreruperea, conform regulamentului.
O altă variantă, improbabilă din punct de vedere regulamentar, ar putea fi aceea ca Kosovo să câştige meciul la masa verde, dacă comisia de disciplină va considera justificat gestul retragerii oaspeţilor din teren.
UPDATE: Ce scrie presa din Kosovo despre meciul întrerupt: Meciul dintre România şi Kosovo a fost întrerupt de huliganii români
”Meciul dintre România şi Kosovo a fost suspendat temporar din cauza apelurilor naţionaliste ale fanilor români.
Se juca minutul 90 al meciului când căpitanul Amir Rrahmani a dat instrucţiuni restului echipei să părăsească imediat terenul şi să se îndrepte spre vestiare.
Ţinând cont de faptul că situaţia de acum ceva timp s-a repetat din nou, deoarece pentru fanii români nu este prima dată când îi insultă în acest fel pe jucătorii noştri, aceştia au decis să părăsească terenul şi de această dată.
Huliganii români au aruncat cu obiecte dure - poliţia a intrat pe teren. Jucătorii din Kosovo au intrat în vestiar, securitatea lor fiind la cel mai scăzut nivel.”
UPDATE După ce au părăsit terenul, jucătorii echipei naţionale a statului Kosovo încă nu s-au întors în teren. Conform informaţiilor transmise de comentatorii Antena 1, se poartă discuţii pe culoarele din zona vestiarelor Arenei Naţionale, urmând ca în 5 minute să se ia o decizie.
Meciul este întrerupt. Arbitrul dă de înţeles că nu e de acord cu decizia kosovarilor şi le cere să intre pe teren pentru a juca cele două minute rămase.
Tensiuni pe teren şi în tribune la meciul România-Kosovo, după ce jucătorii kosovari au părăsit terenul.
Probleme au început după un conflict între Amir Rahmani şi Denis Alibec. Rahmani l-a prins de gât pe Alibec, care la rândul lui l-a lovit cu palma. Ulterior, toţi jucătorii au fost angrenaţi în conflict.
Denis Alibec şi Amir Rahmani sunt avertizaţi, Lumbardh Dellova primeşte şi el galben.
În urma conflictului de pe teren, fanii români au început să îi huiduie pe Kosovari şi să facă scandări legate de Serbia. La rândul lor, Kosovarii au înjurat şi au făcut gesturi obscene şi au arătat vulturul albanez.
Sunt aproape 50.000 de suporteri pe Arena Naţională.
Cu patru victorii din primele patru meciuri, tricolorii au nevoie de cel puţin un punct în partida cu Kosovo pentru a fi siguri de primul loc în grupă.
Clasament
1. România - 12 puncte
2. Kosovo - 9 puncte
3. Cipru - 3 puncte
4. Lituania - 0 puncte