Eveniment

Tensiunile continuă: Rusia denunţă deciziile Germaniei şi Franţei de a expulza diplomaţi şi va riposta simetric

Tensiunile continuă: Rusia denunţă deciziile Germaniei...

Autor: Mihai Draghici

05.04.2022, 10:00 96

Administraţia de la Moscova a avertizat, luni seară, că va riposta la acţiunile Germaniei şi Franţei de expulzare a zeci de diplomaţi ruşi, criticând poziţiile proucrainene ale celor două ţări şi avertizând că relaţiile diplomatice vor continua să se deterioreze.

"Reducerea nefondată a personalului diplomatic din Germania va limita spaţiul care să permită menţinerea dialogului între ţările noastre, ceea ce va conduce la deteriorarea suplimentară a relaţiilor ruso-germane", a transmis Ambasada Rusiei din Berlin, potrivit cotidianului Le Monde, denunţând decizia "inamicală" a Guvernului Olaf Scholz de expulzare a 40 de diplomaţi ruşi.

"Noi am transmis că respingem categoric acuzaţiile unilaterale ale Berlinului, care s-a grăbit să susţină partea ucraineană fără a aştepta măcar o anchetă independentă privind evenimentele de la Bucha", a subliniat Ambasada Rusiei.

Ministerul rus de Externe a avertizat, conform agenţiilor de presă Interfax şi Reuters, că Administraţia de la Moscova pregăteşte acţiuni de ripostă.

Un avertisment similar a transmis Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului prezidenţial de Securitate de la Moscova. "Ştie toată lumea răspunsul: va fi simetric şi distructiv pentru relaţiile bilaterale", a atras atenţia Dmitri Medvedev.

Guvernul Germaniei a anunţat, luni seară, expulzarea a 40 de diplomaţi ruşi suspectaţi de activităţi de spionaj. Annalena Baerbock, ministrul german de Externe, a afirmat că decizia este una dintre reacţiile faţă de atrocităţile din orăşelul ucrainean Bucha, situat la periferia Kievului, atribuite armatei ruse.

La rândul său, Franţa a anunţat, luni seară, decizia de expulzare a "numeroşi" diplomaţi ruşi. Oficiali guvernamentali de la Paris au declarat, sub protecţia anonimatului, că Franţa va expulza 35 de diplomaţi ruşi.

În contextul tensiunilor dintre Occident şi Rusia din cauza invaziei militare ruse în Ucraina, numeroase ţări, printre care Statele Unite, Polonia, Bulgaria, Slovacia, statele baltice, Belgia şi Olanda, au expulzat diplomaţi ruşi.

Preşedinţia Rusiei a respins categoric acuzaţiile privind atrocităţile comise în orăşelul Bucha, situat la periferia Kievului, şi a anunţat propria investigaţie în acest caz, pe care îl consideră un nou efort de discreditare a armatei ruse.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO