Eveniment

​Teodor Alexandru Georgescu, ANAF: Am sesizat o subdimensionare a contractelor de muncă la platformele de livrare de mâncare. Controalele vor continua, astfel încât munca să fie declarată corect

​Teodor Alexandru Georgescu, ANAF: Am sesizat o...

Autor: Miruna Diaconu

29.03.2023, 17:35 318

Teodor Alexandru Georgescu, directorul general al direcţiei Antifraudă din cadrul ANAF, a spus că instituţia a avut o serie de controale la companiile care administrează paltformele de livrare de mâncare, iar una dintre concluziile acestor controale a fost subdimensionarea contractelor de muncă.

„Am sesizat în acest domeniu o foarte mare subdimensionare a contractelor de muncă, au fost multe controale şi vor continua, astfel încât munca să fie declarată în mod corect. E foarte uşor de demonstrat la un livrator, atâta vreme cât e în platformă, câte livrări a făcut şi cât a muncit. Am constatat că partenerii acestor platforme angajează livratori cu 2 ore sau mai puţin ori deloc”, spune Teodor Alexandru Georgescu,  în cadrul conferinţei Courier & Postal Services Forum 2023.

El precizează că anumite companii care se ocupă cu angajarea livratorilor recurg la diverse metode pentru a-i plăti la negru pe aceştia.

„Pentru a putea fi plătiţi la negru, spun eu, diferenţa dintre orele lucrate şi orele înscrise în Revisal sau în cosntractele de muncă, pentru acei bani se mai şi optează pentru anumite practici infracţionale, care sunt combătute de legea evaziunii fiscale. Mă refer la cheltuieli fictive ca sa poată să scoata banii, ma refer la anumite bunuri false de benzină care sunt introduse în contabilitate, de anumite sume care, practic, în contabilitate se regăsesc în casieria societăţii, dar, în realitate, sunt daţi către livratori. Aceste controale  nu se vor opri. Salariile trebuie înregistrate şi obligaţiile trebuie plătite la bugetul statului, aşa cum o face fiecare salariat”, mai spune Teodor Alexandru Georgescu.

Numărul real al livratorilor înscrişi în platformele de livrare de mâncare nu este cunoscut, însă jucătorii din această piaţă spun că mulţi din aceşti livratori sunt pe contracte de colaborare, în special PFA-uri.

 

 ​​​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO