Eveniment

Un nou tip de beneficiu face furori în rândul IT-ştilor: bonusul de „bun-venit“. Luxoft acordă un bonus consistent la angajarea unor seniori din IT, fără să zică valoarea. La nivel internaţional, bonusul de „bun venit“ înseamnă 10% din salariul de bază anual al angajatului

Un nou tip de beneficiu face furori în rândul...

Autor: Adelina Mihai

25.10.2021, 09:00 2391

Dezvoltatorul de software Luxoft, care are peste 2.000 de angajaţi pe plan local şi care vrea să angajeze încă 150 de persoane până la finalul anului, oferă un bonus de „bun venit“ pentru o anumită categorie de candidaţi.

„Bonusul se acordă programatorilor de Java sau UI cu Angular, React sau Node.js cu experienţă de Ă 5 ani care acceptă oferta noastră de angajare în luna octom­brie. Valoarea bonusului justifică pe deplin zvo­nurile din jurul lui :)“, a explicat Cristina Cotuţiu, Employer Bran­ding Manager în cadrul Luxoft România. Scopul acestui bonus este de a atrage cât mai mulţi candidaţi cu experienţă de peste 5 ani în limbajele de programare specificate, pentru poziţii-cheie în cadrul echipelor din zonele de banking şi capital markets.

În practica internaţională, bonusul de bun-venit (aşa-numitul „signing“ sau „sign-on“ bonus) are o valoare de 10% din valoarea salariului de bază anual al candidatului.

Specialiştii seniori au fost „vedetele“ IT-ului în ultimii doi ani, mai ales că mulţi primesc oferte de proiecte de la companii din Vest care nu au prezenţă în România, pe venituri mult mai mari. În IT sunt cele mai mari salarii din economie, cu o medie de 8.400 de lei net (de 2,4 ori mai mult decât media naţională).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO