Eveniment

Titus Dobre, fost ministru al turismului, cere demisia directorului ANM: A făcut declaraţii hazardate şi panicarde, care au golit litoralul românesc în acest weekend

Titus Dobre, fost ministru al turismului, cere demisia...

Autor: Departamentul Social

15.07.2019, 11:01 596

Fostul ministru al Turismului, Mircea Titus Dobre, cere demisia directorului Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, acuzându-o pe aceasta că a făcut "declaraţii hazardate şi panicarde, care au golit litoralul românesc în acest weekend". 

"Directorul ANM să explice dacă mai poate face prognoze corect. Dacă nu, să-şi dea demisia! Declaraţiile hazardate şi panicarde ale directoarei ANM, Elena Mateescu, au golit litoralul românesc, în acest weekend. Joi, 11 iulie, directorul general al ANM a afirmat că fenomenul meteo care a generat miercuri o furtună devastatoare în Grecia, soldată cu sute de victime, între care şi şase morţi, ar putea să provoace incidente şi în România, litoralul urmând să fie afectat", a scris, pe Facebook, Mircea Titus Dobre.

Fostul ministru al Turismului a precizat că vestea că sunt şanse ca ciclonul din Grecia să lovească şi România, mai ales litoralul românesc, a determinat mii de români să-şi anuleze rezervările pentru acest weekend.

"În cursul zilei de sâmbătă s-au emis averitizări din vreme severă pe litoral, inclusiv cod portocaliu de furtuni, deşi aceste fenomene nu s-au înregistrat. „Să ne răspundă doamna director ANM dacă nu are echipamente performante pentru a da prognozele corect. Dacă nu există aceste echipamente sau specialiştii de la ANM nu ştiu să le folosească, atunci ar trebui să elibereze posturile. Tot doamna director ANM a declarat că populaţia trebuie să se pregătească pentru un dezastru, până la sfârşitul acestei luni, deşi, cu altă ocazie, explica faptul că nu se pot da prognoze corecte pentru o perioadă mai lungă de trei zile. Dacă va continua în acest fel, va reuşi să distrugă turismul românesc, nu doar pe Litoral, ci şi în celelalte zone ale ţării", a completat Dobre.

Fostul ministru solicită demisia directorului ANM şi cere Guvernului României să ia urgent măsuri, "înainte de a se distruge tot ce a mai rămas în această ţară”.

Mircea Titus Dobre arată că, în urma incidentului provocat de prognoza greşită de ANM, în acest weekend, este absolut necesară o anchetă în urma căreia să se stabilească din ce motive nu se pot face prognoze meteo corecte şi dacă se poate considera sabotaj acţiunea de saptămâna aceasta.

"Acţiunile de prevenţie sunt absolut necesare, în caz de fenomene meteo extreme, dar nu se fac prin emiterea şi propagarea unor mesaje menite să inducă panică, având ca rezultat anularea rezervărilor în structurile de cazare din zonele turistice, cu precădere pe Litoral. Pe de o parte, pericolele fenomenelor atmosferice extreme trebuie să fie gestionate prin informarea populaţiei în legătură cu măsurile care trebuie să fie luate, în caz de furtună, tornadă, grindină, etc. Nicio ţară din lume nu îşi blochează turismul pentru că pot exista furtuni de vară", a conchis fostul ministru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO