Eveniment

Toate evenimentele sportive din Italia vor fi suspendate până pe 3 aprilie

Toate evenimentele sportive din Italia vor fi suspendate...

Autor: Alexandru Stanila

09.03.2020, 20:30 157

Toate evenimentele sportive din Italia vor fi suspendate până la data de 3 aprilie, a anunţat Comitetul Olimpic din Italia, care a precizat că este o situaţie fără precedent în istorie.

Măsura include şi meciurile de fotbal din Serie A, însă nu şi partidele internaţionale, cum ar fi cele din Liga Campionilor sau Europa League.

Guvernul urmează să emită un decret pentru confirmarea deciziei Comitetului Olimpic, se arată în comunicatul emis.

În urmă cu câteva zile, Guvernul Italiei a anunţat că toate evenimentele sportive se vor disputa fără spectatori până pe 3 aprilie, însă autorităţile vor înăspri măsurile.

Italia este ţara din Europa cea mai afectată de epidemia de coronavirus, cu peste 7.000 de cazuri confirmate şi 366 de morţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO