Eveniment

Tragedie în Mali: Trei persoane împuşcate mortal în faţa clădirii unui post de radio creştin

Tragedie în Mali: Trei persoane împuşcate mortal în...

Autor: Roxana Maciuca

19.12.2015, 10:00 130

Atacul a avut loc în oraşul Timbuktu, din nordul Maliului. Un purtător de cuvânt al armatei, Souleymane Maiga, a anunţat, vineri, că trei tineri au fost ucişi, joi seară, în faţa clădirii postului de radio Tahamint.

Autorităţile maliene îl caută pe atacator, a precizat Maiga.

După o revoltă separatistă în 2012, militanţii grupării Stat Islamic (SI), cu ajutorul organizaţiei Al-Qaida, au preluat controlul asupra regiunii nordice a ţării, forţând mulţi localnici din regiune, mai ales pe cei din zone cu populaţie creştină, să emigreze.

În urma unei operaţiuni militare franceze, autorităţile au redobândit controlul asupra oraşelor principale din zonă în următorul an, dar influenţa islamiştilor s-a extins dincolo de acestă zonă, ucigând 20 de persoane în noiembrie, într-un atac asupra unui hotel de lux din capitala Bamako.

Un oficial ONU în Mali a anunţat joi că îşi va părăsi postul din cauza dificultăţilor privind consolidarea securităţii în nordul ţării şi a problemelor întâmpinate în procesul de implementare a unui acord de pace semnat în luna iunie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO