Eveniment

Traian Băsescu îi oferă o ultimă informaţie premierului Dăncilă, înaintea votării moţiunii de cenzură

Traian Băsescu îi oferă o ultimă informaţie...

Autor: Gabriel Pecheanu

27.06.2018, 18:00 665

Fostul preşedinte, Traian Băsescu i-a transmis premierului Viorica Dăncilă, că nu şeful statului reprezintă România la Consiliul Uniunii Europene, ci Executivul, iar preşedintele reprezintă ţara noastră în Consiliul European. 

"România este reprezentată la Consiliul UE de preşedinte. Greşit, doamna premier, preşedintele ne reprezintă în Consiliul European, iar în Consiliul UE ne reprezintă Guvernul. Plecaţi măcar cu această informaţie din Parlament", a afirmat fostul preşedinte Traian Băsescu, la finalul dezbaterilor plenului reunit al Parlamentului, în cadrul moţiunii de cenzură.

"Domnule Băsescu, nu suntem în trio-ul cu Austria, ci în trio-ul cu Finlanda şi Croaţia, aşa că vă rog să vă documentaţi. Mai mult, la Consiliul European ne reprezintă preşedintele României. Să înţeleg că nu aveţi încredere în domnul Iohannis?", i-a spus, în prealabil, premierul Dăncilă senatorului Traian Băsescu.

Deputaţii şi senatorii au început să voteze, miercuri, moţiunea de cenzură prin care partidele de opoziţie cer demisia Guvernului Dăncilă. PSD şi ALDE sunt prezenţi în sală, dar nu votează, în timp ce aleşii UDMR absentează, potrivit anunţului liderului Uniunii, Kelemen Hunor.

Votul este secret cu bile.

Moţiunea de cenzură a PNL, susţinută de USR şi PMP, este intitulată "Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!", iar Opoziţia critică Exectivul pentru rata record a inflaţiei, de 5.4%, creşterea ROBOR şi tentativă de subordonare politică a magistraţilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO