Grupul Litera va prelua Elefant.ro printr-o tranzacţie care pune capăt perioadei de insolvenţă a Elefant.ro şi marchează relansarea şi consolidarea prezenţei sale pe piaţa de retail online din România.
„România are una dintre cele mai scăzute rate de lectură din Europa, iar accesul facil la carte este esenţial pentru dezvoltarea pieţei de profil. Integrarea Elefant.ro ne permite să valorificăm sinergiile dintre companii şi să creăm un ecosistem digital eficient, orientat spre client. Investim în tehnologie, optimizarea proceselor logistice şi extinderea ofertei, pentru a răspunde cât mai bine cerinţelor consumatorilor moderni‟, au declarat Dan şi Marin Vidraşcu, reprezentanţii Grupului Litera.
Grupul Litera este unul dintre principalii actori de pe piaţa de carte din România, având o prezenţă puternică în editarea de carte, comercializarea de papetărie, rechizite şi mobilier şcolar.
Potrivit unui anunţ al celor două companii, Elefant.ro va trece printr-un rebranding complet, cu un design modern şi o interfaţă optimizată. Platforma va utiliza tehnologii digitale avansate, care vor permite fiecărui utilizator să găsească rapid produsele dorite şi să primească recomandări personalizate, adaptate preferinţelor individuale.