Eveniment

Traseul PNRR, „miracolul” salvării economiei: până acum au fost semnate doar hârtii. Dacă s-ar fi cheltuit cele 3,8 miliarde de euro care sunt în conturile României, din avansul acordat, investiţiile statului ar fi fost duble la jumătatea lui 2022

Traseul PNRR, „miracolul” salvării economiei: până...

Autor: Răzvan Botea

29.07.2022, 08:22 272

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), despre care se discută de 2 ani şi care este aprobat din toamna lui 2021, bate pasul pe loc.

După doi ani de discuţii şi după ce a fost aprobat în toamna lui 2021, PNRR al României a primit în conturile Trezoreriei 3,8 miliarde de euro. În tot acest timp, s-au elaborat şi aprobat legi, s-au înfiinţat departa­mente în ministere şi s-au lansat „apeluri de proiecte”, unde instituţii private şi publice au înregistrat proiectele de investiţii pe energie şi pe turism. Dar banii tot în seifuri stau.

Investiţiile statului, atât din fonduri europene, cât şi din bugetul de stat, au fost de 4 mld. de euro în prima jumătate din 2022, un sfert faţă de cât a promis guvernul că va finanţa în 2022. Dacă s-ar fi cheltuit cele 3,8 miliarde de euro care au prins rădăcini în Trezorerie sau la ministere, investiţiile statului ar fi fost duble la jumătatea lui 2022.

„Sunt întârzieri masive în absorbţia fondurilor europene, fie că vorbim de PNRR, fie că vorbim de exerciţiul bugetar anterior, fie că vorbim de exerciţiul bugetar actual. Statul, cheltuind cea mai mare parte din resursele sale pe salarii, pensii şi asistenţă socială - aproape integral din veniturile fiscale, găseşte tot mai greu şi tot mai scump resurse pentru cofinanţarea acestor proiecte finanţate din bani europeni, chiar dacă această cofinanţare a crescut dar rămâne marginală”, spune Cristian Păun, profesor universitar la Acade­mia de Studii Economice (ASE) Bucureşti.

PNRR înseamnă pentru România, dacă vor fi atrase, investiţii de 29 de miliarde de euro, până în 2027. Din aceste fonduri, 14 mld. de euro sunt granturi şi 15 miliarde de euro împrumuturi la dobânzi mici, garantate de Comisia Europeană.

Primii bani din PNRR, aprobat în oficial în noiembrie 2021, au intrat în conturile României în decembrie 2021 şi ianuarie 2022, 3,8 mld. euro în total. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene spune că nu s-a cheltuit nimic încă, din câte se cunosc la minister. Cu toate acestea, pe execuţia bugetară din iunie 2022 apar ca sume cheltuite 6 milioane de lei din granturi şi 5 milioane de lei din împrumuturi.

„Coordonatori de reforme şi/sau investiţii urmează să transmită către MIPE şi Ministerul Finanţelor situaţii centralizate cu privire la sumele cheltuite în vederea atingerii ţintelor şi jaloanelor. Până la data curentă (28 iulie – n. red.), MIPE nu a primit de la coordonatorii de reforme şi investiţii astfel de raportări”, au transmis reprezentanţii Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Banii din PNRR vin pe măsură ce guvernul bifează ţintele şi jaloanele prevăzute în acordul cu Comisia Europeană. De asemenea, odată intraţi în conturile României, ei nu pot avea o altă destinaţie decât proiectele din PNRR.

În afara de prefinanţarea de 3,8 mld. de euro, România a mai iniţiat o cerere de plată de aproape 3 mld. de euro, aferentă ţintelor şi jaloanelor îndeplinite în T4/2021.

„Din această sumă, 2 miliarde euro sunt granturi, iar 1 mld. de euro împrumuturi. După ce se scade prefinanţarea, România va încasa 2,6 mld. de euro.  Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate României prin PNRR va fi transmisă Comisiei Europene în trimestrul al treilea din 2022.

 

ZF întreabă, Ministerul Fondurilor UE răspunde:

Câţi bani au fost cheltuiţi din PNRR?

► În primul paragraf al răspunsului, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) spune că nu ştie să se fi cheltuit vreun euro din PNRR.

„Conform prevederilor legislaţiei în vigoare, aceştia (coordonatori de reforme şi/sau investiţii  - n. red.) urmează să transmită către MIPE şi Ministerul Finanţelor situaţii centralizate cu privire la sumele cheltuite în vederea atingerii ţintelor şi jaloanelor. Până la data curentă (28 iulie – n. red.), MIPE nu a primit de la coordonatorii de reforme şi investiţii astfel de raportări.”

► În a doua parte a răspunsului, însă, formată dintr-o singură frază, pare că ar spune că au fost cheltuite totuşi nişte sume, dar este imposibil de înţeles clar dacă au fost cheltuiţi bani sau nu, de către cine şi pentru ce. Este greu de descifrat orice informaţie clară din această frază, de fapt. La cererea ZF pentru lămuriri, reprezentanţii MIPE solicită întrebarea pe email. Cel mai recent răspuns la întrebările ZF a venit după 34 de zile.

„În urma verificărilor întreprinse la nivelul direcţiei de specialitate din cadrul MIPE în vederea asigurării că fondurile au fost cheltuite în scopul în care au fost acordate şi că au fost luate măsurile necesare cu privire la evitarea conflictului de interese, fraudei, corupţiei şi apariţiei dublei finanţări, se vor efectua de către Ministerul Finanţelor transferurile aferente sumelor cheltuite.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO