Eveniment

Trei membri ALDE, în negocieri pentru a intra în Guvern. Planul PSD de a evita restructuarea

Trei membri ALDE, în negocieri pentru a intra în...

Autor: Departamentul Politic

11.09.2019, 14:20 109

Lideri ai PSD au purtat negocieri cu trei membri ai ALDE, Marian Cucşa, Ştefan-Alexandru Băişanu şi Ionuţ Sibinescu pentru a intra în Guvern şi a prelua portofoliile rămase vacante după demisia celor trei miniştri ai ALDE, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.

Prin urmare, deputaţi ALDE Ştefan-Alexandru Băişanu şi Marian Cuşca ar fi în cărţi pentru Ministerul Energiei, respectiv Ministerul Mediul, iar senatorul ALDE Ionuţ Sibinescu - ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, potrivit surselor citate.

În cazul în care cei trei acceptă portofoliile, atunci nu ar mai fi necesară restructurarea Guvernului în Parlament, au explicat sursele menţionate.

ALDE a luat o decizie de a exclude pe oricine acceptă funcţii în Guvern şi Palament sau este sprijinit de un alt partid politic pentru funcţii.

În acest context, liderul grupului senatorilor ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, miercuri în plen, că Teodor Meleşcanu îşi pierde calitatea de membru ALDE şi membru în grupul senatorial, după ce a fsot ales la şefia Senatului, cu sprijinul PSD.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că, în cazul în care social-democraţii vor decide să meargă pe varianta restructurării vor rămâne doar 19 ministere plus premierul, cu zece portofolii mai puţine decât actuala structură.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO