Eveniment

Trei noi corturi pentru adăpostirea refugiaţilor au fost deschise în Gara de Nord din Capitală

Trei noi corturi pentru adăpostirea refugiaţilor au...

Autor: Mediafax

07.03.2022, 19:24 48

Trei noi corturi pentru adăpostirea refigiaţilor din Ucraina au fost deschise luni în Gara de Nord din Capitală.

Potrivit ISU Bucureşti, corturile sunt destinate pentru preluarea persoanelor care nu doresc să fie cazate în spaţiile special destinate din Bucureşti şi Ilfov, ci intentionează să staţioneze o perioadă scurtă de timp pentru ca ulterior să-şi continue deplasarea spre alte localităţi sau alte ţări, pe cale aeriană, rutieră sau feroviară.

„Masura de suplimentare a spatiilor de cazare temporară a fost necesară pentru a preîntampina orice situaţie care poate fi influenţată de fluxurile ridicate de refugiaţi, în unele intervale orare”, a transmis ISU Bucureşti.

Luni după-amiaza, în Gara de Nord va ajunge un tren de la Iaşi cu aproximativ 400 de persoane refugiate, adulţi şi copii, cu diferite cetăţenii, care urmează a fi preluate în vederea cazării în centrele din Bucureşti şi Ilfov.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO