Eveniment

Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă în lipsă a fiului lui Dan Adamescu

Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă în...

Autor: Andreea Traicu

04.05.2016, 22:18 248

În luna martie, procurorii DNA au cerut arestarea în lipsă a lui Bogdan Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, acesta fiind acuzat de două infracţiuni de dare de mită.

În ordonanţa procurorilor se arată că "în cursul lunilor iunie şi decembrie 2013, inculpatul Adamescu Bogdan Alexander împreună cu tatăl său a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă pentru ca în schimb, aceştia să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era Adamescu Grigore Dan".

Procurorii au anunţat că au fost făcute numeroase demersuri pentru a asigura prezenţa acestuia în faţa organelor judiciare, "însă a urmărit tergiversarea cercetărilor faţă de el şi în final sustragerea de la urmărirea penală".

La data la care DNA a înaintat cererea de arestare preventivă a lui Bogdan Alexander Adamescu Tribunalului Bucureşti, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, declara că procurorii l-au localizat însă nu pot face public locul în care se află.

Decizia instanţei nu este definitivă însă este executorie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO