Eveniment

UE vrea tehnologii ecologice

08.12.2005, 19:27 13

Comisia europeana isi recalculeaza strategia de a impune producatorilor de autovehicule folosirea biocombustibililor, informeaza Financial Times. Aceasta noua pozitie a oficialilor UE a survenit avertizarilor emise de marii producatori auto. Acestia au declarat ca implementarea unei tehnologii ecologice pe toate platformele de constructie va duce la scumpirea acestora cu cateva mii de euro pentru fiecare produs vandut. Tinta Comisiei Europene este degajarea de catre vehicule a unei cantitati de 120g de dioxid de carbon pe kilometru parcurs. Acest lucru inseamna ca va trebui marita eficienta arderii astfel incat consumul lor sa fie de aproximativ 4 litri la suta de kilometri. Reprezentantii industriei petroliere, pe de alta parte, refuza in continuare semnarea comunicatului ce va fi inaintat luni grupului CARS 21, cu ocazia reuniunii membrilor acestuia. Mai mult, ei sustin ca ar trebui recalculate costurile si avantajele noilor tipuri de combustibili, sugerand ca cifrele reale ar fi mai mari decat cele prezentate. "Industria noastra nu spune decat ca dorim un calcul exact inaintea luarii unei decizii. Tot ce propunem este sa avem un calcul clar inaintea pornirii pe ruta biocombustibililor", a declarat Wilhelm Bonse-Geuking, seful Asociatiei Europene de Industrie a Petrolului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO