Eveniment

UEFA: Meciul România - Muntenegru se va desfăşura pe stadionul echipei CFR Cluj

UEFA: Meciul România - Muntenegru se va desfăşura pe...

Autor: Mediafax

25.08.2016, 15:34 595

Meciul România - Muntenegru din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal din 2018 se va disputa pe stadionul din Cluj-Napoca al echipei CFR 1907 “Dr. Constantin Rădulescu”, au confirmat pentru MEDIAFAX reprezentanţii UEFA, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanţii Biroului de Presă al UEFA au precizat, joi, la solicitarea MEDIAFAX că decizia disputării meciului România - Muntenegru a fost luată de Federaţia Română de Fotbal.

“Federaţia Română de Fotbal a decis ca meciul România - Muntenegru să aibă loc pe stadionul <<Dr. Constantin Rădulescu>>”, se arată în răspunsul UEFA la solicitarea MEDIAFAX.

Surse din mediul fotbalistic declaraseră, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că partida România - Muntenegru s-ar putea desfăşura pe stadionul echipei CFR 1907 deoarece gazonul de pe stadionul Cluj Arena nu a fost refăcut la standarde după Festivalul Untold.

Meciul de fotbal dintre România şi Muntenegru s-ar putea disputa pe stadionul echipei CFR 1907 <<Dr. Constatin Rădulescu>> nu pe Cluj Arena, deoarece calitatea gazonului nu permite desfăşurarea unei partidei internaţionale la standarde. După Festivalul Untold, gazonul nu a fost refăcut aşa cum ar fi trebuit. Se aşteaptă şi un răspuns oficial din partea delegaţiei UEFA care a inspectat stadionul Cluj Arena”, au spus sursele citate.

Potrivit acestora, o altă problemă care va trebui rezolvată de organizatorii meciului este şi cea a biletelor, în condiţiile în care s-ar fi vândut peste 20.000 de bilete, în timp ce pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” ar fi omologate doar 17.000.

FRF a anunţat, miercuri, sistarea temporară a biletelor pentru meciul România - Muntenegru din preliminariile Campionatului Mondial din 2018.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO