Eveniment

Ultimele date ale INS confirmă: Creşterea economică începe să vină acum din consumul intern, pentru că exporturile au intrat pe contribuţie zero, iar investiţiile sunt cu minus

Ultimele date ale INS confirmă: Creşterea economică...

Autor: Iulian Anghel

15.01.2015, 00:06 1324

În aceeaşi vreme însă, Banca Mondială anticipează pentru acest an o creştere a economiei româneşti de 2,9%, cu 0,3 puncte procentuale sub estimarea din iunie anul trecut, şi a revizuit uşor, într-un document publicat ieri, estimarea referitoare la creşterea economică din 2014, la 2,6%, de la un nivel de 2,7% anticipat în octombrie.

Cifrele Statisticii pu­blicate ieri nu modifică sensibil peisajul macro cunoscut, dar întăresc faptul că, în T3 2014, pe partea utilizare, consumul final a avut o contribuţie esenţială la creşterea PIB de +3%, faţă de +2,4% anunţat în primele date provizorii (Provizoriu 1).

În schimb, exporturile au avut o contribuţie zero la creşterea PIB (+0,8% în primele date provizorii), în vreme ce investiţiile au avut o contribuţie negativă de minus 0,6% (minus 1,1% în primel date provizorii).

Consumul populaţiei a impulsionat cel mai mult creşterea PIB, cu 2,6% (2,4% în primele date provizorii din iarna trecută).

Tendinţa se va menţine probalil şi în T4 2014, dar şi în 2015, cred economiştii.

„În 2015 exporturile ar putea intra pe un teritoriu negativ, având în vedere că am avut în trecutul imediat o situaţie excepţională pentru exporturi. Agricultura, de asemenea, va intra pe o zonă negativă, având în vedere că am avut doi ani de excepţie. Creşterea trebuie să vină din consumul intern. Însă şansa reală pentru creştere rămân investiţiile. Majorarea absorbţiei fondurilor europene ar putea avea o contribuţie la creşterea PIB de 1,5-2% în 2015, 2016, 2017“, comentează analistul financiar Dra­goş Cabat.

Analiştii Băncii Transilvania comen­tează şi ei cifrele, subliniind că, pe lângă contribuţia pozitivă la PIB a consumului privat,  consumul public a contribuit şi el cu plus la dinamica anuală a PIB în T3 (aproxi­mativ 0,4 puncte procentuale), dată fiind dezgheţarea cheltuielilor publice începând cu luna septembrie, în contextul campaniei electorale prezidenţiale.

Ramura care a performat major în T3 2014, din punctul de vedere al ofertei agre­gate, au fost informaţiile şi comuni­caţiile, cu un plus de 20,8% faţă de T3 2013. Îi ur­mează industria (+4,7% an/an) şi comerţul (+4% an/an), agricultura (+1,9%). Cons­trucţiile au scăzut cu 1,6% în T3 2014 faţă de T3 2013.

Dacă consumul privat a urcat cu 5% în T3 2014 faţă de T3 2013, iar consumul final colectiv al administraţiilor publice a crescut cu 12,5%, investiţiile productive au scăzut cu 6,6% (-7.3% în estimările provizorii 1).

Ce previziuni are Banca Mondială

Banca Mondială anticipează pentru acest an o creştere de 2,9% a economiei României, cu 0,3 puncte procentuale sub estimarea din iunie anul trecut.

Potrivit prognozei economice globale a instituţiei financiare internaţionale, estima­rea referitoare la creşterea economică din 2014 a fost redusă uşor, la 2,6%, de la un nivel de 2,7% anticipat în octombrie. FMI şi Comisia Europeană anticipează că Ro­mânia va înregistra în acest an o creştere economică de 2,5%.

„În Ungaria şi România, creşterea economică va fi alimentată mai mult de cererea internă, susţinută de îmbunătăţirea condiţiilor pe piaţa muncii şi de încrederea populaţiei, precum şi de investiţiile publice în infrastructură, finanţate în mare parte de Uniunea Europeană“, se arată în raportul Băncii Mondiale.

În ţările importatoare de petrol din Europa Centrală şi de Est (ECE), întărirea treptată a zonei euro, măsurile monetare de susţinere a redresării şi declinul preţurilor energiei vor susţine activităţile în industrie şi creşterea exporturilor. În Ungaria, România şi Serbia, inflaţia a coborât sub ţintele in­ferioare ale băncilor centrale, pe fondul unei creşteri economice anemice, notează Banca Mondială. Scăderea preţurilor ali­mentelor reflectă producţiile agricole mari, în special în Bulgaria şi România, dar şi nivelul scăzut al cererii, din cauza interzicerii de către Rusia a importurilor de alimente.

Pentru regiunea Europa Centrală şi de Est, în care este inclusă şi România, Banca Mondială anticipează în acest an o creştere economică de 2,4%, urmată de un avans de 2,8% în 2016.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO