Eveniment

Ultimul bilanţ al fostului ministru al finanţelor Ioana Petrescu: Fără Cod fiscal republicat şi cu venituri bugetare modeste

Ioana Petrescu, fostul ministru al finanţelor, va reveni în poziţia de consilier al premierului

Ioana Petrescu, fostul ministru al finanţelor, va reveni în poziţia de consilier al premierului

Autor: Claudia Medrega

17.12.2014, 00:03 350

Ioana Petrescu, 34 de ani, cea care a condus Ministerul Finanţelor timp de mai bine de nouă luni, şi-a descris măsurile luate în această perioadă prin două sintagme: „relaxare fiscală“ şi „modernizare“.

Ioana Petrescu va reveni în poziţia de consilier al pre­mie­rului Victor Ponta, funcţie ocupată în perioada sep­tembrie 2013-martie 2014, iar portfoliul Finanţelor, comasat cu cel al Bugetului este pre­luat de Darius Vâlcov.

Reducerea contri­bu­ţiilor sociale cu cinci puncte procentuale şi scutirea de impozit a profitului reinvestit, promise de mai mult timp de politicieni şi implementate în sfârşit, au fost două dintre măsurile cu care s-a lăudat fosta şefă a Finanţelor la briefingul de presă în care a făcut bilanţul man­da­tului. De asemenea, Ioana Pe­trescu, cea care a condus din luna martie până acum cel mai râvnit minister de către toţi politicienii care s-au succedat la guvernare de-a lungul timpului, a adus în discuţie simplificarea sistemului de taxe prin reducerea a 92 de taxe şi tarife parafiscale, o primă încercare de a reduce birocraţia. Dar acesta este doar un pas, fiind necesar ca acest demers să continue. Povara sistemului fiscal asupra mediului de business nu constă atât de mult în nivelul impozitelor şi taxelor, cât în birocraţia excesivă care continuă să îi agaseze pe oamenii de afaceri.

Bugetul a fost ţinut sub control în perioada în care Ioana Petrescu a fost ministru de finanţe, dar colectarea veniturilor bugetare a rămas la un nivel modest. România rămâne o ţară europeană cu una dintre cele mai reduse ponderi ale veniturilor în PIB. Toate guvernele din ultimul deceniu au pus pe masă proiecte pentru majorarea veniturilor prin îmbunătăţirea colectării taxelor, dar acestea au rămas şi în acest an doar la nivel declarativ. În realitate, ponderea veniturilor în PIB nu a depăşit niciodată pragul de 33%.

La capitolul „modernizare“, fosta şefă de la Finanţe a adus în discuţie plata cu cardul a taxelor şi contribuţiilor. Îmbunătăţirea sistemului de plată a taxelor prin scăderea numărului de plăţi realizate într-un an şi reducerea numărul de ore necesare pentru achitarea impozitelor datorită dezvoltării sistemului electronic pentru companii a ajutat România să urce până pe locul 48 din 189 de ţări analizate în clasamentul „Doing Business 2015“ realizat de Banca Mondială.

Însă, saltul României în topul statelor cu cel mai bun climat pentru mediul de afaceri a fost de doar două poziţii.

Ca şi ultimii miniştri care s-au perindat pe la Finanţe, şi Ioana Petrescu a promis republicarea Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală - aşteptată de mult timp şi de toată lumea. Cele două Coduri au fost rescrise, însă nu au fost republicate până acum.

Fosta şefă de la Ministerul Finanţelor a recunoscut că a avut parte de multe critici pe durata mandatului şi a afirmat că speră „să se înţeleagă cât de greşit a fost interpretat episodul de la Cotroceni", privind momentul MTO.

Ioana Petrescu a ţinut să reamintească faptul că a fost primul ministru al Finanţelor Publice femeie, un ministru tânăr şi total neangajat politic. „În continuare, cu toţii trebuie să susţinem acest trend de a sprijini pe tineri, pe femei, pe tehnocraţi pentru poziţii cheie la BNR, la Guvern, în poziţia de prim-ministru şi chiar de preşedinte“, a spus Ioana Petrescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO