Eveniment

Ultimul discurs de Ziua Naţională al lui Traian Băsescu în calitate de preşedinte al României

Ultimul discurs de Ziua Naţională al lui Traian Băsescu în calitate de preşedinte al României

Preşedintele Traian Băsescu, la evenimentele organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României (Bucureşti, 1 Decembrie 2014)

02.12.2014, 00:07 1766

 1 Decembrie 2014

„Ziua Naţională a României este o săr­bă­­toa­re cu numeroase momente simbolice. Cu atât mai mult în acest an când ziua naţională are loc în ajunul sărbătoririi a 25 de ani de la pră­bu­şirea comunismului şi a reluării modernizării ţă­rii prin integrarea sa în spaţiul firesc de dezvoltare, în spaţiul de valori ale democraţiilor occidentale.

La 1 decembrie 1918 se înfăptuia România Mare prin revenirea Transilvaniei, Basarabiei şi a Bucovinei la România. Nu am fi trăit probabil niciodată acest moment fără existenţa unor bărbaţi de stat vizionari precum premierul Ion I.C.Brătianu, Regele Ferdinand Întregitorul sau generalii români care au condus marile bătălii ale unirii din Primul Război Mondial la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. 1 Decembrie 1918 este punctul de referinţă în veacuri al reunirii tuturor românilor în acelaşi stat.

Istoria din acel moment ne învaţă că putem să răzbim în momente grele numai cu solidaritate şi coeziune, prin definirea coerentă a interesului naţional.

România şi poporul său au darul de a renaş­te, în momentele-cheie, şi de a reuşi să îşi adune toate resursele, toate energiile pentru a răsturna perspectivele cele mai întunecate. E o forţă de coeziune şi de echilibrare a alunecărilor istorice care a făcut ca, de exemplu, de la România din 1916-1917 ră­ma­să la dimensiunea provinciei istorice Moldo­va, cu capitala şi guvernul mutate la Iaşi, în pragul unei capitulări şi al unui de­zastru naţional, ţara să renască prin forţa şi voinţa naţiunii, şi să ajungem la 1 decembrie 1918, să consemnăm unirea Bucovinei şi Basarabiei la patria-ma­mă prin voinţa locuitorilor acelor regiuni istorice vechi, româneşti, dar şi revenirea Transilvaniei la România tot printr-o mare Adunare Populară şi voinţa manifestă a 100.000 de oameni adunaţi la Alba Iulia.

Ce probă mai importantă a forţei şi vitalităţii poporului român putem avea decât acel 1 decembrie care ne vorbeşte despre unirea de neam, ca voinţă, ca fundament al spiritualităţii româneşti. Generaţia actuală şi generaţiile viitoare nu au decât de învăţat de la aceste momente istorice, cu atât mai mult cu cât de atunci au traversat alt eveniment crucial pentru naţia română: 22 decembrie 1989, acum un sfert de veac, un regim comunist care părea etern, ca şi conducătorul său de atunci, s-a prăbuşit în faţa dorinţei de libertate a poporului român.  Şi aş face o paranteză. Şi pe 16 noiembrie românii au avut voinţa mai puternică decât politicienii.

În fine, iar şi iar, nu obosesc să spun nici cu această ocazie că nu putem să trecem prin furtuna schimbărilor lumii contemporane dacă nu redescoperim o valoare ce asigură dorinţa de libertate, demnitatea, mândria, coeziunea şi solidaritatea poporului român: această valoare se numeşte patriotism. Iar dacă privim la ziua de azi şi o comparăm cu evenimentele din istoria noastră, elitele politice trebuie să înţeleagă un lucru esenţial: niciodată nu vor exista în fruntea naţiunii române dacă nu vor fi tot timpul măcar cu un pas înaintea evoluţiei poporului român. Astăzi politicienii trebuie să înţeleagă că românii vor în primul rând stat de drept, o justiţie în faţa căreia toţi să fie egali, vor sănătate asigurată tuturor, vor educaţie, vor autostrăzi. (…)

Folosesc acest prilej pentru a felicita în mod special autorităţile şi cetăţenii Republicii Moldova pentru succesul alegerilor generale de ieri care au dat o nouă majoritate proeuropeană. Sărbătoarea naţională a tuturor românilor este cel mai bun moment pentru reînnoirea asigurărilor că România va susţine în continuare împlinirea aspiraţiilor de integrare europeană ale românilor de peste Prut, în timp ce unirea naţiunii române într-un singur stat românesc rămâne un ideal de care nu am să mă dezic niciodată.

Sărbătoarea Zilei Naţionale îmi dă prilejul să adresez românilor din ţară, dar şi românilor de pretutindeni, militarilor români aflaţi la datorie în Afganistan, în Balcanii de Vest şi Africa, felicitări şi urări de sănătate, de prosperitate cu ocazia sărbătorii noastre naţionale.

La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!“

AFACERI DE LA ZERO