România se pregăteşte să cumpere rachete antirachetă americane Patriot după ce bugetul Armatei a fost majorat din acest an la 2% din PIB (16,3 mld. lei, echivalent a 3,6 mld. euro, la nivelul lui 2017).
Discuţiile sunt „într-o etapă intermediară“, urmând ca după ce vor exista toate detaliile tehnice să ia o decizie cu privire la achiziţie, probabil prin toamnă, a anunţat ieri Adrian Ţuţuianu, ministrul apărării.
„La momentul acesta suntem într-o etapă intermediară. Pentru a finaliza discuţiile, este nevoie de aprobarea Congresului şi sigur de discuţii cu cei care sunt implicaţi în acest proiect. Vom decide după ce vom avea toate detaliile tehnice şi toate elementele care ţin de acest program extrem de important pentru Armata României. Eu cred că vom avea în toamnă, undeva în septembrie-octombrie o decizie finală“, a declarat ministrul apărării naţionale la Digi 24, citat de Mediafax.
România ar urma să aloce apărării 2% din PIB în cel puţin următorii zece ani, ceea ce va însemna peste 35 de miliarde de euro. Decizia a fost luată după ce noul preşedinte al SUA Donald Trump a somat ţările NATO să aloce 2% din PIB apărării. România s-a conformat, iar acum americanii se pregătesc să prindă o felie cât mai mare din acest tort. Doar pentru acest an, bugetul Ministerului Apărării prevede achiziţii de tehnică şi armament de 7,8 mld. lei (1,7 mld. euro). La începutul lui iunie, preşedintele Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe preşedintele României Klaus Iohannis. Cei doi s-au revăzut apoi săptămâna trecută, la Varşovia, la Summitul celor trei mări.
Departamentul de Stat al SUA a aprobat marţi o posibilă vânzare a unor sisteme antiaeriene şi antibalistice de tip Patriot către România, în valoare de aproximativ 3,9 miliarde de dolari (3,4 mld. euro).
„România va folosi sistemul de rachete Patriot pentru a-şi consolida apărarea naţională şi pentru a descuraja orice ameninţare regională. Tranzacţia propusă va spori capacităţile defensive ale forţelor armate române în faţa unei agresiuni şi va contribui la protejarea aliaţilor din NATO care se antrenează cu regularitate pe teritoriul României“, susţine Departamentul de Stat al SUA. Principalii contractori vor fi Raytheon Co şi Lockheed Martin Cor.
Adrian Ţuţuianu a mai spus ieri că sunt evaluate toate variantele posibile şi se ţine cont de toate soluţiile pe care le are o problemă. Întrebat cui aparţine decizia finală, ministrul apărării a declarat că sunt „nişte precedente“, iar „când a fost vorba de F-16, decizia a fost a Parlamentului“, urmând ca în acest caz, să se ia o decizie în perioada următoare.
„Sunt opt programe majore de înzestrare a Armatei, unul din aceste programe priveşte dotarea cu rachete, e important pentru că reprezintă o modalitate de apărare a teritoriului naţional şi de îndeplinire a obligaţiilor asumate în cadrul NATO importante. Avem oferte şi de la alte state partenere, le analizăm pe toate şi vom decide aşa cum este mai bine pentru securitatea naţională.“
Ministrul a mai spus că este evident că nu se vor plăti toţi banii odată, dar că aceste chestiuni de nişte negocieri care încă nu au avut loc.