Eveniment

Un avion Blue Air a aterizat de urgenţă la Viena după ce un pasager român a devenit agresiv

Un avion Blue Air a aterizat de urgenţă la Viena după...

Autor: Laura Albu

27.09.2019, 14:19 766

Un avion Blue Air care a decolat vineri dimineaţă, de pe Aeroportul Otopeni, a aterizat de urgenţă la Viena, după ce un pasager român a devenit agresiv. Acesta a fost reţinut de autorităţile austriece, potrivit unui comunicat al Blue Air, remis MEDIAFAX.

"Zborul Blue Air 0B129 care a decolat de pe Aeroportul Otopeni la ora locală 7:21 cu destinaţia Stuttgart a fost direcţionat pe Aeroportul Internaţional Viena ca urmare a unui pasager agresiv. Pentru siguranţa şi securitatea pasagerilor şi a echipajului, comandantul a decis aterizarea neplanificată la Viena. Pasagerul a fost reţinut, iar în acest moment se află în custodia autorităţilor austriece. De asemenea, conform procedurilor standard, o ambulanţă a fost trimisă la aeronavă", informează compania.

Ca urmare a acestei situaţii, zborul programat să aterizeze la Stuttgart la ora locală 8:25 a avut o întârziere de aproximativ o oră faţă de orarul de zbor iniţial.

Segmentul de zbor Stuttgart – Sibiu a fost şi acesta afectat de situaţie, fiind operat cu aproximativ o oră întârziere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO