Valentina Saygo, managing partner la firma de consultanţă fiscală Ask for Accounting: „Singurii care câştigă din split TVA sunt statul – care practic va pune poprire pe 19% din banii unei companii – şi băncile – pentru că se dublează comisioanele bancare pentru orice operaţiune”.
♦ Parlamentarii discută astăzi, în comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, proiectul de lege privind split TVA. Dacă deputaţii nu modifică sau nu abrogă la timp ordonanţa privind split TVA - care este deja în vigoare şi poate produce efecte începând de anul viitor - toate firmele vor fi obligate să plătească TVA defalcat de la 1 ianuarie 2018, spune consultantul fiscal Valentina Saygo.
Unul dintre efectele pe care le-ar putea genera forma actuală a proiectului privind plata TVA defalcat, aflat în prezent în Parlament, ar putea fi creşterea încasărilor din TVA şi scăderea încasărilor la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale. Astăzi, în comisia de buget-finanţe din cadrul Camerei Deputaţilor se discută despre proiectul de lege privind plata TVA defalcat în forma adoptată de Senat.