Munţi de hârtie au fost puşi de candidaţi la picioarele scărilor de la Sala Palatului, la Biroul Electoral Central. 7.021.660 de semnături de susţinere, în spatele a 14 oameni, au fost aduse, mai ales de partide, fie ca mesaj de forţă, fie ca bilet de intrare într-un no man’s land în care sume imense de bani se învârt, fiind doar parţial verificate – campania electorală.
Dacă, aşa cum scrie în lege, fiecare susţinător a semnat o singură dată, pentru un singur candidat, 40% dintre cei cu drept de vot azi şi-au asumat deschis un astfel de demers. Ar fi 77% din cei care vin, de regulă la vot. Dincolo de numărul real de susţinători ai prezidenţiabililor, o cheltuială de 2 lei pe semnătură, de 50.000 de euro la fiecare 100.000 de semnături, aşa cum calculează un fost candidat în alegeri, trece pe lângă orice bilanţ financiar de campanie. Pentru că legea trimite AEP să controleze doar cheltuielile făcute după 3 octombrie, ziua în care a început oficial campania electorală.
Or, semnăturile se strâng cu mult înainte. Mare parte din decont îl face însă statul, printr-o metodă patentată de partidele mari pe care un insider de campanie o descrie detaliat, pentru Gândul: „Celor implicaţi în strângerea de semnături li se promite, de regulă, că vor fi puşi în secţii în ziua votului. Legal, partidul poate să aibă un singur om pe secţie, dar un partid mare cumpără şi locurile alocate unui partid mic”. În indemnizaţiile celor 130.000 de membri politici ai secţiilor de votare se varsă 10 milioane de euro la alegerile prezidenţiale din acest an. Sunt câte 2 euro din partea fiecărui salariat din România. În seria „Tu ştii ce mai fac banii tăi?”, Gândul descrie astăzi cum arată, dinăuntru, morişca recompensării cu bani de la stat a „voluntarilor” de campanie, cât costă un astfel de voluntar pe piaţa liberă şi cum pot ajunge, în vrafurile de hârtie strânse la BEC ca semnături de susţinere, informaţii din baze de date găsite la liber, pe reţele de partajare a fişierelor.