Eveniment

Un nou duş rece pentru guvern: veniturile statului au scăzut cu 6% în ianuarie, determinate de prăbuşirea încasărilor din TVA

Un nou duş rece pentru guvern: veniturile statului au...

Autor: Iulian Anghel

28.02.2017, 00:07 74792

Bugetul pe 2017 este construit pe venituri de 254,7 miliarde de lei, cu 31 de miliarde peste veniturile obţinute în 2016. Nivelul de venituri este, în acest an, mai mult decât în alţii, un dans pe sârmă, pentru că, în a doua partea a lui 2016 şi în acest an, s-au majorat puternic salariile în administraţie, iar deficitul bugetar programat, de 24 de miliarde de lei, este la limita pragului acceptat în UE, de 3% din PIB. Or, orice nerealizare de venituri va avea drept consecinţă, fie o tăiere de cheltuieli din altă parte – de obicei din partea de investiţii – fie o majorare de taxe, fie o depăşire a deficitului bugetar.

Comisia Europeană anticipează, de altfel, în ultimul raport de ţară, un deficit de 3,6% din PIB în 2016 şi unul de 3,8% din PIB în 2018.

Veniturile au căzut însă în prima lună, lovite de încasările mai mici din principala sursă de venituri bugetare – Taxa pe Valoare Adăugată. La buget au intrat cu aproape 1,2 mld. lei mai puţin decât în ianuarie 2016, după reducerea veniturilor din TVA cu 24,8% faţă de ianuarie 2016 (minus 1,7 mld. lei). Veniturile din TVA în ianuarie sunt aferente vânzărilor din decembrie, iar o cădere era anticipată întrucât, în ultima lună din 2016, cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul (care reflectă cel mai bine evoluţia consumului privat) a crescut într-o cadenţă mult inferioară lunilor precedente, de 7,2%, cel mai slab ritm din mai 2015. De asemenea, vânzările de produse alimentare au scăzut în decembrie 2016 cu 0,4%. Or, Finanţele îşi întemeiază aşteptarea de venituri pe consumul care ar urma să crească, potrivit prognozei pe care se bazează bugetul, cu 7,2% în acest an. O creştere de consum mai poate veni din eliminarea taxei pe carburant de 0,7 eurocenţi, de la 1 ianuarie, şi din majorarea venitului disponibil al oamenilor ca urmare a majorărilor salariale. TVA a mai scăzut cu un punct de la 1 ianuarie, dar scăderea este neînsemnată pentru a conta în evoluţia consumului.

Potrivit datelor publicate ieri de Finanţe, prima lună din an s-a încheiat cu un excedent bugetar de 3 miliarde de lei (0,37% din PIB), la jumătate faţă de cel înregistrat în ianuarie 2016, de 4,7 miliarde de lei (0,62% din PIB).

Veniturile bugetului general consolidat de 19,2 miliarde de lei, în ianuarie, au reprezentat 2,4% din PIB, fiind cu 5,7% mai mici, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

S-au înregistrat creşteri de venituri faţă de anul precedent la încasările din impozitul pe salarii şi venit (plus 24,9%), impozitul pe comerţ exterior şi tranzacţiile internaţionale (plus 10,1%), venituri din capital (plus 63,9%) şi la contribuţiile sociale (plus 9,4%).

Cheltuielile bugetului general consolidat, de 16,1 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Cheltuielile de personal au crescut cu 8,2%, faţă de ianuarie 2016, fiind determinate de majorările salariale acordate în a doua parte a lui 2016.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus cu 7,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de ianuarie 2016 cu 9,5%, fiind influenţate, în principal, de majo­rarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017. Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente pro­gra­melor de dezvoltare finanţate din sur­se interne şi externe, au fost de 305 mi­lioane lei, respectiv 0,04% din PIB.

iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO