Roxana Drăghici, eJobs: „De regulă, o persoană care ocupă o astfel de poziţie preia responsabilităţile administrative dintr-o companie. Nu este obligatoriu să aibă experienţă, ci mai degrabă să fie deschisă să înveţe, dar şi să deţină bune abilităţi de organizare şi comunicare.“
Salariul mediu al unui angajat care ocupă funcţia assistant manager este de 2.500 de lei pe lună, arată datele extrase din platforma Salario, comparatorul de salarii al platformei de recrutare online eJobs.
Cel mai mare nivel al salariului mediu pentru această funcţie este în Cluj-Napoca (3.000 de lei net), iar cel mai mic în judeţul Hunedoara (2.000 de lei net), arată datele Salario, unde peste 243.000 de specialişti şi-au introdus salariile până în prezent.