Eveniment

Unde nu-i concurenţă, companiile transferă creşterea TVA în preţuri. Cum comentati?

Unde nu-i concurenţă, companiile transferă creşterea TVA în preţuri. Cum comentati?
01.07.2010, 23:50 32

Companiile au majorat simultan preţurile pe pieţele în careconcurenţa este redusă şi limitează astfel şansele de revenire aconsumului. Bugetarii renunţă la concedii, iar companiile privatefac din nou restructurări. Marile companii petroliere, producătoriide ţigarete, dar şi operatorii de telefonie mobilă, pieţe pe carese rulează anual 13 mld. euro, au preluat imediat creşterea TVA dela 19% la 24% în preţurile finale, companiile nefiind dispuse să-şimicşoreze marjele, deşi pe fiecare dintre aceste pieţe consumuleste în scădere de mai bine de 18 luni.

Dacă pe pieţele mai puţin concurenţiale în care trei, patrucompanii controlează peste 90% din vânzări majorările de preţ s-aufăcut simultan şi au depăşit în unele situaţii avansul exclusiv dinTVA, în construcţii sau retailul alimentar situaţia a fost oarecumdiferită pentru că, potrivit antreprenorilor, "noi ne câştigămbanii de la persoanele fizice, care trebuie să cumpere încontinuare". Companiile care au decis însă să suporte măcar o partedin majorarea TVA afirmă că fac acest lucru doar pentru a-şi păstraclienţii afectaţi oricum de măsurile de austeritate, deciziile lornefiind însă luate pentru "a ajuta guvernul", care oricum ia toateaceste măsuri unilateral.