Eveniment

Unde s-au dus banii într-o lună? Finanţele au avut în decembrie un deficit de 15 mld. lei faţă de 25 mld. lei pe tot anul 2017

Ionuţ Mişa, ministrul finanţelor

Ionuţ Mişa, ministrul finanţelor

Autor: Iulian Anghel

24.01.2018, 00:03 1327

Ministrul finanţelor Ionuţ Mişa a susţinut ieri că deficitul bugetar a fost în 2017 de 2,96% din PIB pe cash şi 2,8% din PIB pe ESA.

Un deficit pe cash de 2,96% din PIB, la un PIB estimat de 842 de miliarde de lei, înseamnă 25 de miliarde de lei, ceea ce confirmă că Finanţele au cheltuit în decembrie 15 miliarde de lei peste venituri, întrucât, la 11 luni din an, deficitul bugetar era de 1,2% din PIB (10,2 mld. lei).

Deficitul cash estimat la începutul anului 2017 era de 24,1 mld. lei, dar cum PIB-ul a crescut peste aşteptări şi suma prevăzută ca deficit a crescut. Mai mult, un deficit cash peste deficitul ESA înseamnă că Finanţele au făcut unele plăţi anticipate. În 2016, deficitul cash a fost de 2,4% din PIB, dar ulterior Comisia Europeană a arătat că deficitul ESA a fost de 3% din PIB, ceea ce înseamnă că nu fuseseră făcute unele plăţi angajate.

Prin urmare, Finanţele au procedat şi în acest an cum au procedat şi în anii trecuţi. Au lăsat unele plăţi în decembrie pentru a se încadra în deficitul bugetar de 3% din PIB şi au cheltuit în funcţie de acest prag.

Finanţele vor publica mâine datele privind execuţia bugetară la decembrie şi atunci se va vedea cum au mers şi veniturile şi cheltuielile. Este posibil, prin urmare, să vedem revenirea cheltuielilor de investiţii – presupunând că a existat spaţiu fiscal şi pentru ele. La 11 luni, cheltuielile de capital (investiţiile din buget) erau cu 8% mai mici decât cele din perioada similară a lui 2016, deşi în legea bugetului era era prevăzut ca ele să crească cu 25%. Cât priveşte investiţiile totale (din buget şi din fonduri UE), ele erau la 11 luni din 2017 cu 25% mai mici, an/an. Însă în ultima lună a anului de la UE au intrat ca rambursări de fonduri structurale cel puţin 500 de milioane de euro şi va exista o îmbunătăţire şi aici.

În decembrie trecut, aflat la Bruxelles, Mişa a promis în ECOFIN, Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al UE, că „România se angajează să ia măsurile necesare pentru a nu depăşi pragul de deficit bugetar de 3% din PIB“.

„Referitor la anul 2017, oficialul român a menţionat că deja prognoza de toamnă a Comisiei Europene confirmă angajamentul Guvernului României de a rămâne în braţul preventiv al Pactului de Stabilitate şi Creştere. Pentru anul 2018, proiectul de buget propus menţine deficitul bugetar sub 3% din PIB, iar România îşi propune să ia măsuri de reducere a deficitului structural în paralel cu implementarea refor­melor prevăzute în Programul de Guvernare“, anunţau atunci Finanţele.

Deficitul bugetar în bugetul din 2018 este, de asemenea, prevăzut la sub 3% din PIB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO