Eveniment

Untold şi Neversea au primit undă verde. Florin Cîţu: Vor avea loc mai aproape de 1 august sau după 1 august

Untold şi Neversea au primit undă verde. Florin Cîţu:...

Autor: Cosmin Pirv

06.05.2021, 11:37 200

Premierul Florin Cîţu a declarat joi, la Constanţa, că evenimentele mari, de genul Untold sau Neversea nu vor putea fi organizate de la 1 iunie, ci doar „mai aproape de 1 august sau după 1 august”.

Întrebat joi la Constanţa dacă crede că Untold şi Neversea vor putea avea loc anul acesta, premierul Florin Cîţu a spus că aceastea ar putea fi organizate în jurul datei de 1 august.

„Eu aşa sper şi aşa vreau, dar nu cred că pot să aibă loc de la 1 iunie. Putem să vorbim de o fază ulterioară. Eu cred că, atunci când vorbim de aceste evenimente mari, va trebui să ne gândim că nu se vor întâmpla de la 1 iunie, ele vor avea loc mai aproape de 1 august sau după 1 august”, a spus Cîţu.

Acesta a spus că o decizie privind organizarea de nunţi şi botezuri va fi luată vineri.

„Este o propunere pe care am făcut-o pentru comitetul interministerial, va fi discutată mâine, am anunţat-o şi astăzi aici pe litoral pentru evenimentele private. Vedem după discuţiile cu INPS şi Ministerul Sănătăţii cum va arăta forma finală, dar este ceea ce eu propun”, a spus premierul.

Premierul a fost întrebat miercuri când vor reîncepe petrecerile private, nunţile şi ceremoniile de botez. „Când ne vom vaccina”, a răspuns Florin Cîţu.

Premierul a mai spus că în cel mai bun caz acest lucru se va întâmpla după 1 iunie, data propusă de şeful Guvernului pentru atingerea pragului de 5 milioane de persoane vaccinate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO