Eveniment

Unul dintre liderii unui cartel mexican, prins în România. El dorea să înfiinţeze o reţea de droguri

Unul dintre liderii unui cartel mexican, prins în...

Autor: Petru Mazilu

21.02.2021, 16:40 236

Unul dintre membrii marcanţi ai unui cartel de droguri din Mexic a fost prins în România în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor români şi americani. Acesta se afla în România pentru a pune pe picioare o retea de trafic de droguri de mari proporţii. 

Anchetatorii români au anunţat că mexicanul a fost prins anul trecut, dar anunţul a fost făcut duminică deoarece în cadrul anchetei au mai fost arestate zeci de persoane din mai multe ţări.

Potrivit autorităţilor din România, bărbatul era un membru marcant al cartelului Jalisco Nueva Generation, o grupare asemănătoare celei de la Sinaloa, cunoscută pentru droguri, violenţă, asasinate la comandă, inclusiv decapitări.

Mexicanul a fost prins de procurori DIICOT şi de specialiştii Serviciului Antidrog. El venise în România pentru a organiza o amplă reţea de distribuţie de droguri, cu ramificaţii în numeroase ţări. Bărbatul avea rolul de a verifica sosirea drogurilor şi de a finanţa operaţiunea. Cartelul intenţiona să trimită în România sute de kilograme de droguri.

Reţeaua internaţională a fost destructurată, iar bărbatul a fost extrădat în Statele Unite ale Americii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO