Eveniment

UPDATE: Suspansul de la CSA se prelungeşte. Discuţiile de la Parlament pentru numirea consiliului CSA au fost amânate

UPDATE: Suspansul de la CSA se prelungeşte. Discuţiile de la Parlament pentru numirea consiliului CSA au fost amânate

Autor: Sorin Pâslaru

21.06.2011, 16:31 749

Cristian Constantinescu şi Cristian Ilie din partea PDL, DanConstantinescu din partea PNL, Tudor Baltă din partea PSD, şi DoruFrunzulică din partea UNPR, vor trebui să mai aştepte o zi pentru avedea dacă vor fi numiţi în consiliul de conducere al Comisiei deSupraveghere a Asigurărilor (CSA). Audierile pentru cele cincipoziţii s-au amânat pentru miercuri dimineaţă la 9:30 la Parlamentdin cauza absenţei unor membri din comisia de buget-finanţe.

Partidul de guvernământ, PD-L, a anunţat ieri că îl susţine peCristian Constantinescu, omul care a dezvoltat de la zero până lastadiul de cea mai mare companie de pe piaţa locală firmaAllianz-Ţiriac, pentru poziţia de preşedinte al CSA. Constantinescudeţine aproape 3% din Allianz-Ţiriac, aflată în acest moment pelocul doi pe piaţa asigurărilor (după Astra), cu 250 milioane deeuro prime brute subscrise. În joc sunt patru poziţii, una depreşedinte, două de vicepreşedinţi şi una de membru în consiliulCSA. La sfârşitul acestei luni expiră mandatul actualuluipreşedinte, Angela Toncescu, mandatele celor doi vicepreşedinţi -Constantin Buzoianu şi Tudor Baltă -, precum şi mandatul de membruîn consiliu al lui Corneliu Moldoveanu.

Consiliul CSA mai are trei membri ale căror mandate rămân învigoare - Albin Biro (expiră în 2012), Dan Constantinescu (2015) şiDaniela Popa (2015). Candidaţii pentru poziţiile de membri înconsiliul CSA vor fi audiaţi de comisiile reunite de buget-finanţedin Senat şi Camera Deputaţilor, viitoarea componenţă a conduceriiurmând să fie votată în plenul Parlamentului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO