Eveniment

Urmează conferinţa ZF HR Trends: „2025, un an decisiv pentru HR: la răscrucea între inovaţie şi rezilienţă”. Industria şi IT-ul pierd teren, dar sănătatea şi educaţia cresc: top 10 sectoare cu cele mai multe joburi disponibile

Urmează conferinţa ZF HR Trends: „2025, un an decisiv...

Autor: Ramona Cornea

07.02.2025, 07:40 178

♦ Industria prelucrătoare, comerţul, şi administraţia publică au cele mai multe locuri de muncă neacoperite ♦ Numărul total de locuri de muncă vacante a rămas relativ stabil în al treilea trimestru din 2024, tendinţele sectoriale arată schimbări majore: industria şi IT-ul pierd teren, în timp ce sănătatea, educaţia şi construcţiile continuă să crească.

Ziarul Financiar organizează conferinţa HR Trends 2025, cea de-a 19-a ediţie a evenimentului dedicat resurselor umane, eveniment ce reuneşte în fiecare an lideri de HR, manageri din marile companii locale, consultanţi şi experţi în domeniu.

Una dintre temele de discuţie din ediţia de anul acesta este evoluţia locurilor de muncă vacante, mai sunt poziţii libere puse la bătaie de companiile de pe piaţa locală?

Piaţa muncii din România a rămas aproape stabilă în T3 2024, cu un total de 39.947 de locuri de muncă vacante, scădere cu uşoară, de 0,2%, faţă de anul anterior, arată statisticile de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Dacă ne uităm la industrii, vedem că în T3 2024, cele mai multe locuri de muncă vacante au fost în: industria prelucrătoare – 7.972 locuri vacante, comerţ – 4.515 locuri vacante, administraţie publică şi apărare – 4.502 locuri vacante, sănătate şi asistenţă socială – 3.524 locuri vacante şi învăţământ – 3.146 locuri vacante.

La nivel sectorial, datele INS arată o reconfigurare semnificativă a cererii de forţă de muncă. Tendinţele din T3 2024 arată o reorientare a pieţei muncii, cu o scădere a cererii în sectoare tradiţionale precum industria şi IT-ul, dar cu o dinamică pozitivă în domenii finanţate public sau în expansiune, cum sunt sănătatea, educaţia şi construcţiile.

Aşadar, industria prelucrătoare (-23,9%) şi comerţul (-11,5%) au înregistrat cele mai mari scăderi ale numărului de locuri de muncă vacante în al treilea trimestru din 2024 faţă de aceeaşi perioadă din 2023. Sectorul IT&C a fost şi el afectat, cu o scădere de 30,7% a numărului de locuri de muncă vacante, ceea ce arată clar o reducere a recrutărilor.

În schimb, sănătatea şi asistenţa socială (plus 42,7%), învăţământul (plus 55,1%) şi administraţia publică (plus 21%) au înregistrat creşteri puternice. De asemenea, construcţiile (plus 43,8%) continuă să genereze locuri de muncă, pe fondul unui ritm susţinut al proiectelor de infrastructură şi imobiliare în România.

În transport şi depozitare, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut uşor (-7,1%), iar în distribuţia apei şi salubritate s-a înregistrat o creştere de 21,1%.

Anul 2025 începe cu o serie de mari tensiuni, într-un context marcat de incertitudine economică şi de incertitudine politică, le revine directorilor de HR sarcina de a păstra echilibru şi energie în organizaţii, necesare mai ales în asemenea perioade dificile. În acest context, ZF organizează HR Trends: „2025, un an decisiv pentru HR: la răscrucea între inovaţie şi rezilienţă”.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Conferințele Ziarul Financiar și Business Magazin în 2025