Eveniment

Urmează luni, 18 noiembrie, ZF HR Conference „Buget 2025. Cum se pregătesc marii angajatori pentru anul viitor. Sectoarele care domină piaţa muncii: ce planuri au marii angajatori pentru recrutare în 2025

Urmează luni, 18 noiembrie, ZF HR Conference „Buget...

Autor: Ramona Cornea

17.11.2024, 16:16 252

Liderii din resurse umane, consultanţi şi specialişti din marile companii se întâlnesc pe 18 noiembrie pentru a discuta priorităţile şi provocările anului viitor.

Ziarul Financiar organizează ZF HR Conference „Buget 2025. Cum se pregătesc marii angajatori pentru anul viitor”, cea de-a patra ediţie a evenimentului de resurse umane din toamnă care aduce împreună lideri de resurse umane, consultanţi, traineri şi specialişti în recrutare din marile companii locale. Evenimentul va avea loc pe 18 noiembrie, de la ora 9:00, la Hotel Marriot din Bucureşti. În principal, ZF HR Conference de anul acesta se concentrează pe strategiile şi pe bugetele pe care le au marii angajatori .

Recrutarea este unul dintre cele mai fierbinţi subiecte ale acestui an, iar reprezentanţii departamentelor de HR prezenţi la conferinţa ZF vor vorbi despre cum a mers recrutarea anul acesta şi ce planuri au pentru anul viitor.

Dacă ne uităm la statisticile oficiale, analiza pieţei muncii din august 2024 arată o dinamică semnificativă în sectoarele cu puţini angajaţi, cu creşteri în industrii esenţiale precum industria extractivă, fabricarea băuturilor şi industria alimentară, arată calculele ZF pe baza statisticilor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Sectoarele tradiţionale şi cele de nişă reuşesc să atragă mai mulţi angajaţi, în ciuda provocărilor de pe piaţa muncii aduse de contextul macroeconomic. De asemenea, se vede clar o scădere a dinamicii recrutării în 2024 versus 2023 faţă de 2023 versus 2022. De altfel, la nivel de economie creştere totală a forţei de muncă a fost de 0,5% în august 2024 faţă de august 2023, pe când anul trecut creşterea era de 1,2%.

Industriile specializate precum alte activităţi extractive (plus 9,8%) şi fabricarea altor mijloace de transport (plus 8%) au înregistrat unele dintre cele mai mari creşteri ale numărului de angajaţi în august 2024 faţă de august 2023.

Aşadar, subiecte precum salariile, recrutarea, retenţia şi adaptarea bugetelor sunt în prim-plan pentru anul viitor şi vor fi printre subiectele principale de la conferinţa ZF HR Conference „Buget 2025. Cum se pregătesc marii angajatori pentru anul viitor.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels