Eveniment

USR nu e de acord cu deciziile PSD: Delta Dunării ajunge în mâinile baronilor locali PSD

USR nu e de acord cu deciziile PSD: Delta Dunării ajunge...

Autor: Departamentul Politic

15.06.2019, 12:51 2799

Reprezentanţii USR au transmis, sâmbătă, că dezaprobă ferm numirea lui Cătălin Ţibuleac, fost şef al SRI Tulcea, în funcţia de guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, acuzând-o pe Viorica Dăncilă că face numiri după criteriul apropierii de baronii PSD.

„PSD şi premierul Viorica Dăncilă dovedesc astfel, încă o dată, că nu au înţeles mesajul transmis de români, la urne, pe 26 mai şi continuă politica păguboasă de numire în funcţii cheie a unor oameni doar după criteriul apropierii de baronii PSD. USR îi cere public premierului Viorica Dăncilă să revină asupra deciziei de numire în funcţia de guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” a domnului Cătălin Ţibuleac, fost şef al Direcţiei Judeţene de Informaţii Tulcea, pe scurt SRI Tulcea, un apropiat al baronului PSD de Tulcea, Horia Teodorescu. De altfel, în ultimii ani, Cătălin Ţibuleac a condus un ONG controlat de Consiliul Judeţean Tulcea, ONG finanţat din banii primăriilor printr-o taxă lunară de 500 de euro”, precizează reprezentanţii USR, într-un comunicat de presă remis, sâmbătă, MEDIAFAX.

Liderul USR Tulcea a afirmat că PSD şi Viorica Dăncilă demonstrează că nu au înţeles nimic din votul românilor la alegerile europarlamentare.

„Doamna Viorica Dăncilă demonstrează că, asemenea colegilor de partid, nu a înţeles nimic din votul românilor. Sau, pur şi simplu, nu o interesează ce au transmis românii actualei puteri pe 26 mai. Românii au spus răspicat că nu mai vor oameni întorşi cu cheia de PSD, oameni care să-şi urmărească propria agendă în loc să se preocupe de problemele reale ale comunităţii şi ale ţării. Cum răspunde doamna Viorica Dăncilă, premier şi preşedinte interimar al PSD, la acest mesaj? Mai face o numire controversată, pentru că este în campanie în propriul partid şi vrea să-şi asigure voturile la viitorul congres prin mulţumirea baronilor locali”, a declarat Elena Uram, preşedintele USR Tulcea, conform sursei citate.

Partidul condus de Dan Barna mai atrage atenţia că decizia controversată de numire a acestuia nu a fost anunţată public înainte ca decizia premierului să fie publicată în Monitorul Oficial. De asemenea, spune USR, alegerea zilei de vineri, înaintea unui weekend prelungit, nu este întâmplătoare, ci menită să atenueze impactul public.

„Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” este o instituţie cheie pentru această zonă, având rol de arbitru reglementator în domenii precum turismul ori pescuitul. Protejarea Deltei Dunării trebuie să fie mai presus de interesele de partid ale PSD şi de interesele personale ale preşedintelui interimar al PSD. Decizia de numire a domnului Cătălin Ţibuleac a generat un val de mesaje către USR. Uniunea Salvaţi România va folosi toate mijloacele avute la dispoziţie pentru a proteja patrimoniul Deltei Dunării astfel încât acesta să nu fie distrus de baronii locali PSD”, conchide sursa menţionată.

Reacţia USR vine după ce Viorica Dăncilă l-a revocat pe Mălin-Matei Muşetescu din funcţia de guvernator, cu rang de subsecretar de stat, al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.

Cătălin Ţibuleac a fost şef al SRI Tulcea, iar, potrivit Ziarului de Tulcea, acesta s-a pensionat în luna august 2017, după un mandat de patru ani şi jumătate în fruntea instituţiei.