Eveniment

Va face sau nu va face Adrian Năstase închisoare?

Va face sau nu va face Adrian Năstase închisoare?

Autor: Adrian Voicu

30.01.2012, 15:52 1633

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a exprimat în procesul "Trofeul calităţii", luând decizia de a-l condamna pe Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi.

Cu toate acestea, sentinţa nu este definitivă, ea poate fi atacată. Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători al ICCJ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat în 9 ianuarie cercetarea judecătorească în dosarul "Trofeul calităţii", instanţa anunţând atunci că se va pronunţa în 23 ianuarie în această cauză, când a amânat pentru luni, 30 ianuarie.

Adrian Năstase a fost trimis în judecată în acest dosar în ianuarie 2009, fiind acuzat de folosirea influenţei sau a autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.

În acest dosar mai sunt inculpaţi Irina Jianu, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), şi fostul său adjunct, Diana Gasparovici, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului electoral 2004, ISC, sub conducerea Irinei Jianu, "a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat «Trofeul calităţii în construcţii»". "În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a inculpatului Adrian Năstase", potrivit DNA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO