Eveniment

Vacanţe 2021: Aproape 92% din călătoriile pe care vor să le facă anul acesta românii sunt în afara ţării, cele mai multe vacanţe vizând Grecia

Vacanţe 2021: Aproape 92% din călătoriile pe care vor să le facă anul acesta românii sunt în afara ţării, cele mai multe vacanţe vizând Grecia

Autor: Miruna Diaconu

14.02.2021, 10:00 416

Pandemia a afectat semnificativ planurile celor care au avut anul trecut de gând să plece în vacanţe în afara ţării, dar apetitul românilor de a călători rămâne totuşi foarte ridicat. Astfel, circa 92% din vacanţele pe care şi le doresc românii anul acesta vor fi în afara ţării, conform unui studiu realizat de către agenţia de turism Hello Holidays.

Astfel, 1.757 dintre participanţii la sondaj, din totalul de 1.840 de persoane, au declarat că vor să aibă aproape 2.000 de călătorii anul acesta. Din cele 2.000 de călătorii, 1.835 vor fi în afara ţării, Grecia fiind în topul preferinţelor românilor, urmată de Turcia, Spania, Italia şi Bulgaria. Totuşi, destinaţiile exotice rămân în topul preferinţelor, astfel că Maldive şi Egiptul se află printre ţările unde românii îşi vor putea petrece o vacanţă, dacă va fi posibil.

Doar 160 de călătorii vor fi făcute în România de către participanţii la studiu, cele mai multe opţiuni vizând litoralul şi muntele.

“Grecia, Turcia, dar şi Dubai, Egipt, România sunt, de altfel, şi cele mai rezervate destinaţii din portofoliul Hello Holidays, în 2021, fie pentru sejur, fie pentru circuit. Cele mai multe rezercări au fost făcute în Early Booking şi în campaniile pe care le realizăm periodic. Campania din luna februarie pune accent pe termene de plată mai accesibile: avans de 10%, o tranşă de până la 20% pînă la sfârşitul lunii martie şi restul cu o lună înainte de plecare. Cel mai important este că returnăm integral avansul dacă autorităţile impun restricţii de călătorie care îngreunează sau fac imposibilă executarea pachetului de servicii de călătorie, mai precis, dacă ţara de destinaţie se află pe lista galbenă la momentul plecării, dacă sunt impuse măsuri de carantinare la sosirea în ţara de destinaţie, dacă oraşul de domiciliu al turistului se află în carantină la data plecării”, precizează Denisa Oprea, director de marketing Hello Holidays.

Anul 2020 a fost anul redescoperirii României, turiştii vizitând zone precum vizitat Ciungetu Malaia din judeţul Vâlcea, Colibiţa din judeţul Bistriţa Năsăud, plaja Cochilia din Tuzla ori barajul de la Stânca Costeşti. Totuşi, Grecia şi Turcia au fost principalele destinaţii externe anul trecut.

Litoralul şi muntele au fost cele mai vizitate de către turiştii care au ales să îşi petreacă vacanţă în ţară. Jumătate dintre călătoriile externe au fost realizate în Grecia şi Turcia, însă 8% au zburat spre zone mai îndepărtate precum Bali, Zanzibar, Maldive, Cuba, Mexic. 

“Dorinţa de relaxare după starea de urgenţă, dorinţa de normalitate într-un an pandemic au fost la cote ridicate în 2020. În timp ce unii au redescoperit România, şi ne aducem aminte de avalanşa de postări în social media cu peisaje neştiute de la noi, când s-au deschis graniţele, cei mai mulţi au plecat în vacanţă în Grecia. În august au început călătoriile în Turcia şi până la finalul anului au avut la dispoziţie cele mai multe variante de vacanţe acolo, de la sejur la mare la circuite ori city-break-uri”, declară Cosmin Vasile, manager Rezervări Circuite la Hello Holidays.

La studiu au participat 1.840 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 82 de ani, majoritatea femei (77%). 45 de persoane au declarat că nu au avut nicio vacanţă anul trecut, în timp ce 1.795 au avut aproape 2.100, 15% dintre acestea având chiar două.

80% dintre ei au cheltuit cel mult 500 de euro pentru vacanţă, au călătorit cu maşina personală (88%) şi au locuit, jumătate dintre ei, în vile, cabane, pensiuni ori apartamente închiriate. O treime, în hoteluri de trei stele.

 
 
AFACERI DE LA ZERO