Eveniment

#Vaccinarea reporneşte businessul. Alex Ursuleanu, farmaciile Tinos Farm: Cei care doresc să se vaccineze trebuie să aibă posibilitatea de a se înscrie pe platformă

Retailul farma a fost printre puţinele domenii care au continuat să funcţioneze inclusiv în timpul stării de urgenţă.

Retailul farma a fost printre puţinele domenii care au continuat să funcţioneze inclusiv în timpul stării de urgenţă.

Autor: Georgiana Mihalache

24.02.2021, 00:05 273

♦ Farmaciile au fost în prima linie în lupta cu COVID-19, iar angajaţii din retailul farma au intrat în prima categorie de persoane eligibile pentru a primi vaccinul.

Lipsa dozelor de vaccin, care a frânat campania de vaccinare, este o piedică pentru persoanele eligibile, în special pentru cele din linia întâi de luptă cu virusul - farmaciştii, susţine Alex Ursuleanu, managerul farmaciilor Tinos Farm din zona Bucureşti-Ilfov.

„Decizia vaccinării ţine de fiecare persoană în parte. Cei care doresc să se vaccineze trebuie să aibă posibi­litatea de a se înscrie pe platformă. Noi am fost în prima linie încă din martie, când a fost foarte greu, nu se ştia mai nimic despre acest virus, au fost perioade foarte grele, ne-am adaptat situaţiei. Vaccinarea ne-a adus un plus de siguranţă. Noi am luat toate măsurile de protecţie pentru angajaţii noştri, să fie protejaţi pentru că şi aşa resimţim o lipsă de personal de specialitate, dacă am fi pierdut pe caz medical o parte dintre ei am fi ajuns în situaţia în care ar fi trebuit să închidem anumite puncte de lucru“, a spus Alex Ursuleanu. O parte dintre angajaţii Tinos Farm s-au vaccinat, însă în cazul celor care au mai aşteptat până să ia decizia, procesul de programare a fost îngreunat de lipsa dozelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO