Eveniment

Vânzările de maşini au revenit pe plus în aprilie şi au urcat cu 12% în primele patru luni

Vânzările de maşini au revenit pe plus în aprilie şi...

Autor: Bogdan Alecu

21.05.2019, 00:04 258

Topul pe mărci este condus de către Dacia, cu 15.404 unităţi, urmată de către Volkswagen, cu 5.221 unităţi, şi Renault cu 5.010 unităţi, Dacia conducând topul la categoria autoturisme, iar Ford la cea de vehicule comerciale uşoare.

Piaţa auto a punctat o creştere de 11% în primele patru luni ale acestui an faţă de perioada similară din 2018, la aproape 57.500 de autovehicule, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Luna aprilie 2019 consemnează un volum al vânzărilor cu 27,1% peste volumul din aprilie 2018, pe fondul decalării cu o lună a programului Rabla.

„În continuare, în România, vân­zările sunt susţinute, în princi­pal, de către persoanele juridice care aco­peră 62% din totalul achiziţiilor de autoturisme realizate în primele patru luni ale lui 2019. Este însă de remarcat faptul că numărul de auto­turisme achiziţionate de către persoa­nele fizice în aceste prime patru luni (18.177 unităţi) este cu 18,1% superior celui din pe­rioada similară a anului trecut (15.395 unităţi), chiar dacă, în 2018, programul Ra­bla a demarat cu o lună mai devreme; ca ur­mare, şi ponderea persoanelor fizice a cres­cut de la 36% în 2018 la 38% în 2019“, au spus oficialii APIA. Topul pe mărci este con­dus de către Dacia, cu 15.404 unităţi, ur­mată de către Volkswagen, cu 5.221 unităţi, şi Renault cu 5.010 unităţi, Dacia conducând topul la categoria autoturisme, iar Ford la cea de vehicule comerciale uşoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO