În replică la articolul apărut ieri în ZF, „Parlamentul majorează salariile în pofida legii. Situaţia seamănă izbitor cu cea din 2008, anul dinaintea prăbuşirii“, fostul ministru al finanţelor din acea perioadă Varujan Vosganian spune că premisa articolului anume că, pe fondul campaniei electorale, cheltuielile de personal au crescut cu 72% într-un singur an, de la 25 mld. lei în 2007 la 42 mld. lei în 2008, este incorectă. Iată cum argumentează Vosganian:
„(...) Cifrele din anul 2007 nu cuprind învăţământul superior şi unităţile sanitare, adică cca 280 000 de salariaţi. Veniturile salariale ale acestor categorii au fost, în anul 2008, de 9,2 mld. lei. Astfel încât dacă scădem 9,2 mld. lei din 42 mld. lei, comparaţia ar fi trebuit făcută, pentru a păstra aceeaşi metodologie, între 25,6 mld. lei şi 32,8 mld. lei. În ce priveşte alcătuirea seriei de date privind cheltuielile de personal, Ministerul Finanţelor a folosit metodologii diferite pentru ani diferiţi, ceea ce duce comparaţiile la concluzii incorecte (...). Până în anul 2007 inclusiv, cheltuielile referitoare la învăţământul superior şi cele referitoare la sistemul sanitar se reflectau în alte capitole de cheltuieli, respectiv transferuri şi cheltuieli materiale. În anul 2009, atunci când s-a făcut centralizarea pentru anul 2008, a fost utilizată metologia europeană în clasificarea cheltuielilor de personal. O simplă analiză a datelor oferite de buletinul MFP pe anii 2007 şi 2008 dezleagă enigma. În anul 2008, la capitolul Bugetul instituţiilor finanţate parţial sau integral din bugetul de stat, cheltuielile de personal erau de 9,8 mld. lei. În anul 2007, ele au fost de numai 0,7 mld. lei! De unde au apărut, brusc, peste 9 mld. lei, adică 1,8% din PIB? Enigma poate fi dezlegată cercetând evoluţia altor capitole, de pildă cel de transferuri. În anul 2008, transferurile nu au fost mai reduse decât în 2007. Ne-am fi aşteptat ca ele să-şi menţină ponderea în PIB. Dar, de fapt, ponderea lor a scăzut de la 15,6% din PIB la 14,1%, căci cheltuielile cu personalul de care am amintit mai sus au fost redirecţionate către capitolul Cheltuieli de personal. În raportul «Public Sector Pay Practices in Romania», apărut în martie 2008, experţii Băncii Mondiale dau un răspuns limpede la această chestiune. Evocând, la pagina 12, procentul de 6,5% cheltuieli de personal, raportul menţionează: «data on health and university education not available». Ceea ce înseamnă că în anul 2007, cheltuielile de personal nu includeau cca 280.000 de salariaţi din acele domenii. Dacă adăugam la aceasta şi sumele plătite în anul 2008 salariaţilor în urma unor sentinţe definitive ale justiţiei, observăm că, de fapt, în perioada 2005 – 2008, ca procent în PIB, cheltuielile de personal au fost aproximativ lineare, în jurul procentului de 8%.“
Precizările fostului ministru al finanţelor sunt importante pentru că tăierea salariilor cu 25%, în 2010, a avut ca argument chiar cheltuielile foarte mari de personal, de 8,4% din PIB în 2008 şi de 9,2% din PIB în 2009. Or, acest lucru înseamnă, practic, că tăierea salariilor s-a făcut în baza unor date care nu corespund realităţii.
Publicăm în întregime dreptul la replică al fostului ministru Varujan Vosganian, trimis redacţiei ZF:
Citesc Ziarul financiar cu regularitate şi, respectând profesionalismul dvs., acest cotidian este principala mea sursă de informare din presă. De aceea consider util ca atunci când apar informaţii care nu corespund adevărului, tocmai în virtutea preţuirii pe care v-o port, să le corectăm.
În articolul „Parlamentul majorează salariile în pofida legii. Situaţia seamănă izbitor cu cea din 2008, anul dinaintea prăbuşirii“, semnat, în numărul din 2 noiembrie 2016, de Iulian Anghel se porneşte de la premisa incorectă că în anul 2008 că, citez: „ pe fondul campaniei electorale, cheltuielile de personal ale bugetului consolidat au crescut cu 72% într-un singur an, de la 25 miliarde de lei în 2007 (de fapt 25,6 mld lei) la 42 miliarde lei în 2008.“
Cifrele, aşa cum apar ele în Buletinul Ministerului Finanţelor Publice sunt corecte. Numai că ele sunt rezultatul unor metodologii complet diferite, ceea ce face orice comparaţie între ele lipsită de orice relevanţă. Şi asta pentru că cifrele din anul 2007 nu cuprind învăţământul superior şi unităţile sanitare, adică cca 280 000 de salariaţi. Veniturile salariale ale acestor categorii au fost, în anul 2008, de 9,2 miliarde de lei. Astfel încât dacă scădem 9,2 miliarde de lei din 42 de miliarde de lei, comparaţia ar fi trebuit făcută, pentru a păstra aceeaşi metodologie, între 25,6 miliarde de lei şi 32,8 miliarde de lei.
În ce priveşte alcătuirea seriei de date privind cheltuielile de personal, Ministerul Finanţelor Publice a folosit metologii diferite pentru ani diferiţi, ceea ce duce comparaţiile la concluzii incorecte, cum ar fi, vorba românului, să comparăm mere cu pere.
Până în anul 2007 inclusiv, cheltuielile referitoare la învăţământul superior şi cele referitoare la sistemul sanitar se reflectau în alte capitole de cheltuieli, respectiv transferuri şi cheltuieli materiale. În anul 2009, atunci când s-a făcut centralizarea pentru anul 2008, a fost utilizată metologia europeană în clasificarea cheltuielilor de personal. O simplă analiză a datelor oferite de Buletinul MFP pe anii 2007 şi 2008 dezleagă enigma. În anul 2008, la capitolul Bugetul institutiilor finanţate parţial sau integral din bugetul de stat, cheltuielile de personal erau de 9,8 mld lei. În anul 2007, ele au fost de numai 0,7 mld lei! De unde au apărut, brusc, peste 9 mld lei, adică 1,8% din PIB?
Enigma poate fi dezlegată cercetând evoluţia altor capitole, de pildă cel de transferuri. În anul 2008, transferurile nu au fost mai reduse decât în 2007. Ne-am fi aşteptat ca ele să-şi menţină ponderea în PIB. Dar, de fapt, ponderea lor a scăzut de la 15,6% din PIB la 14,1%, căci cheltuielile cu personalul de care am amintit mai sus au fost redirecţionate către capitolul Cheltuieli de personal.
În raportul său „Public Sector Pay Practices in Romania“, apărut în martie 2008, experţii Băncii Mondiale dau un răspuns limpede la această chestiune. Evocând, la pagina 12, procentul de 6,5% cheltuielile de personal, Raportul menţionează: „data on health and university education non available“. Ceea ce înseamnă că în anul 2007, cheltuielile de personal nu includeau cca 280 000 de salariaţi din acele domenii. Dacă adăugam la aceasta şi sumele plătite în anul 2008 salariaţilor, în urma unor sentinţe definitive ale justiţiei, observăm că, de fapt, în perioada 2005 – 2008, ca procent în PIB, cheltuielile de personal au fost, ca procent în PIB, aproximativ lineare, în jurul procentului de 8%.
Practic, în fondul de salarii din 2008, faţă de cel din 2007, apar, în urma metodologiile diferite, cca 280 de mii de salariaţi în plus, din unităţile sanitare şi din unităţile de învăţământ superiori de stat, ceea ce anulează orice relevanţă a comparaţiilor prezentate în documentul la care facem referire.
În anii aceia creşterile salariale se făceau în trepte. Dacă media creşterii ar fi fost 70% (numărul salariaţilor bugetari a crescut cu cca 2-3% în 2008), atunci înseamnă că salariile ar fi trebuit să se dubleze într-un singur an, ceea ce e absurd. Daţi-mi măcar un singur caz, nu sute de mii, în care salariile s-au dublat sau măcar au crescut cu 70% în 2008, şi atunci am să accept concluziile dvs. Dar dacă nu aveţi un astfel de exemplu, atunci vă rog să publicaţi observaţiile mele.
În ce priveşte declaraţia lui Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, evocată în articolul dvs., precum că, citez: „Este o nesăbuinţă să ai un deficit bugetar de 5,5% din PIB în 2008, la o creştere economică de 8,5%. Dacă nu exista acest derapaj, criza nu ar fi lovit atât de puternic,“ concluziile sale sunt superficiale şi, îmi pare rău că trebuie să o spun, contaminate de manipulările politice ale perioadei 2009-2011.
Deficitul cash al bugetului consolidat pe 2008 a fost de 4,8% din PIB. Din acesta, 0,7% (3,55 mld lei) l-au reprezentat acţiunile Fondului Proprietatea transferate gratuit. E vorba, aşadar, de un deficit virtual, care nu a presupus cheltuieli de bani. Dacă adăugăm la acesta alte tipuri de despăgubiri (Cadrilater, deportări din Bsarabia şi Bucovina etc.) despăgubirile pentru abuzurile din perioada comunistă s-au ridicat la 0,85% din PIB şi nu pot fi considerate, în niciun caz, „derapaje“.
Incă 7,4% din PIB îl reprezintă deficitul administraţiei locale, datorat exclusiv obligaţiilor municipale şi altor cheltuieli de capital. Pentru a explicita, e destul să spun că datoria publică locală a crescut de la 6,2 mld lei în 2007 la 9,2 mld lei în 2008, iar cheltuielile de capital de la 7 mld lei în 2007 la 13,1 mld lei în 2008. Sumele destinate dezvoltării şi care nu grevează bugetul administraţiei centrale nu pot fi considerate, în niciun caz „derapaje“.
Dacă scădem aceste sume, inclusiv despăgubirile câştigate în justiţie de diferite categorii sociale (de pildă magistraţi) ajungem la 3%. Aşadar idea că deficitul a escaladat cheltuielile, contribuind la adâncirea crizei, este incorectă şi rezultat al unei priviri superficiale, fără o analiză riguroasă a structurii deficitului.
Este straniu că niciunul dintre analişti, inclusiv articolul la care facem referire, nu menţionează cel mai important argument împotriva „derapajelor“, şi anume faptul că datoria publică, pe metodologia europeană, a fost în 2008 de doar 13,4% din PIB, printre cele mai mici din Uniunea Europeană (doar Estonia şi Luxemburg aveau nivele mai scăzute). Cum să judeci ca „derapaj“ o guvernare care a redus datoria publică de la 18,5% din PIB la 13,4% din PIB, în condiţiile creşterii PIB de la 290 mld lei la 514 mld lei?
Vă rog, în încheiere, să scuzaţi abundenţa de cifre dar ele sunt singurele care pot oferi argumente pentru o reevaluare a concluziilor articolului cu pricina.
