Eveniment

Věra Jourová, comisarul european pentru Justiţie: Mă aştept ca România să urmeze recomandările Mecanismului de Cooperare şi Verificare

Věra Jourová, comisarul european pentru Justiţie: Mă...

Autor: Florin Zafiu

20.11.2018, 13:28 47

Věra Jourová, comisarul european pentru Justiţie, a declarat, marţi, înainte de întâlnirea cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, că se aşteaptă ca România să urmeze recomandările MCV, subliniind că susţine ceea ce este menţionat în raport. 

„Pentru România există foarte multe lucruri utile: securitatea, justiţia se află pe listă. Dacă mă întrebaţi pe mine de priorităţi, vreau să văd finalizarea documentelor mele cât mai curând posibil, am propuneri pentru a permite poliţiei şi procurorilor să primească informaţii de peste hotare, dovezi privind activităţile criminale. Am nevoie (...) să fie adoptată şi multe alte lucruri”, a declarat Věra Jourová, comisarul european pentru justiţie, înainte de discuţia cu ministrul Tudorel Toader.

Deşi a refuzat să comenteze dacă România trebuie să oprească procedurile de revocare ale procurorilor de rang înalt, comisarul a subliniat că se aşteaptă ca ţara noastră să urmeze recomandările din raportul MCV.

„Mă aştept ca România să urmeze recomandările MCV. (...) Susţin ce este menţionat în MCV. Îngrijorarea mea este Parchetul European, care va începe să funcţioneze în 2020 şi mi-ar plăcea ca România să fie reprezentată acolo”, a mai spusVěra Jourová.

Pe de altă parte, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat în urmă cu câteva zile, că recomandările din raportul MCV nu sunt obligatorii, aşa cum s-a vehiculat, însă sunt obligatorii standardele europene şi procesul ireversibil de legiferare. Toader a mai subliniat că fiecare recomandare are rolul său.

„Semantica spune că recomandarea nu e obligatorie. Ce este obligatoriu şi m-aş bucura dacă aţi reţine - faptul că sunt obligatorii standardele europene. E obligatoriu procesul ireversibil de legiferare. N-aş vrea să răspund întrebărilor nepotrivite. De aceea nu am ieşit public. (...) Toate recomandările au rolul lor”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

În raportul MCV se recomandă suspendarea procedurilor în cazul procurorilor de rang înalt.

În ultimele 12 luni, România a luat anumite măsuri pentru implementarea recomandărilor formulate de Comisia Europeană în ianuarie 2017. "Cu toate acestea, raportul de evaluare din ianuarie 2017 a fost permanent condiţionat de evitarea măsurilor negative care pot genera dubii asupra progreselor înregistrate în ultimii zece ani. Intrarea în vigoare a legilor justiţiei, presiunile asupra independenţei justiţiei în general, în special asupra Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), şi alte măsuri care subminează combaterea corupţiei au generat regrese ori semne de întrebare privind ireversibilitatea progreselor (...)", se arată în raportul elaborat de Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO