Dosarul Schengen ar trebui închis la Consiliul JAI din februarie sau aprilie, spune la RFI eurodeputatul PMP Eugen Tomac. El crede că România poate bloca alte decizii europene, pentru a pune presiune pe Austria.
Eugen Tomac critică declaraţiile ministrului austriac de Interne în dosarul Schengen: „Mi se par extrem de incorecte la adresa României, în condiţiile în care atât domnul ministru Karner, cât şi toţi ceilalţi omologi ai săi din UE ştiu foarte bine că România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile şi evident că aici asistăm la un joc politic incorect la adresa ţării noastre şi a Bulgariei. Nu există nici un argument politic şi tehnic pentru a justifica acest abuz de putere pe care-l face Austria de aproape doi ani de zile la adresa noastră”.
Eurodeputatul consideră că România ar trebui să blocheze alte decizii europene, pentru a pune presiune pe Austria în dosarul Schengen.
„Nici o ţară nu este obligată să-şi justifice votul, chiar şi atunci când blochează o decizie ce ar trebui să acţioneze în loialitate faţă de Acord sau Tratat, ceea ce înseamnă că şi România la rându-i poate oricând bloca orice decizie importantă la nivel european, fără a-şi justifica poziţia”, adaugă el.
Eugen Tomac crede că România nu are şanse să intre şi cu graniţele terestre în Spaţiul Schengen în acest an.
„În momentul de faţă este clar că în 2024 nu există nici o şansă ca România să intre terestru în Spaţiul Schengen (...). Dacă România va avea capacitatea după aceste alegeri prin care vom trece să-şi instaleze rapid un Guvern capabil să discute cu Varşovia, pentru că anul viitor, în prima parte a anului, preşedinţia UE va fi deţinută de Polonia şi cred că Donald Tusk are capacitatea să impună pe agenda UE acest subiect şi experienţa necesară pentru a ne sprijini eficient (...), în Consiliul JAI din februarie sau din aprilie ar trebui să închidem acest dosar, încheie Tomac”.
„Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului”, a afirmat ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, care admite că România şi Bulgaria au făcut progrese, dar consideră că nu e momentul unei aderări la Schengen şi cu graniţele terestre.