Eveniment

Vicepreşedinte PNL: Lucrările la Autostrada Unirii nu au început nici acum. Au trecut 10 luni

Vicepreşedinte PNL: Lucrările la Autostrada Unirii nu...

Autor: Diana Grigore

22.09.2019, 13:50 486

Vicepreşedintele PNL Laurenţiu Leoreanu acuză guvernul PSD de incompetenţă, susţinând că lucrările la Autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, intitulată şi Autostrada Unirii, nu au început nici acum, deşi au trecut 10 luni de la promulgarea legii pentru demararea proiectului rutier.

„Alt eşec major pentru Dăncilă – lucrările la Autostrada Unirii nu au început nici până acum. Guvernul PSD n-a depăşit faza birocraţiei, deşi au trecut 10 luni de la promulgarea legii. A trecut aproape un an de când preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind Autostrada Unirii care obligă Guvernul să demareze proiectul rutier. Ce a făcut ministrul Transporturilor în acest timp? A stat în birou şi a (re)făcut studii de fezabilitate pe hârtie. Atât! Legea prevede ca autostrada de circa 320 de km să fie realizată până la graniţa cu Republica Moldova, cu un pod peste Prut, Guvernul să asigure finanţare predictibilă, an de an, iar procedurile să demareze în termen de 30 de zile de la promulgare (noiembrie 2018)”, a transmis Laurenţiu Leoreanu, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Vicepreşedintele PNL susţine că proiectul nu a depăşit faza de birocraţie, deşi au trecut 10 luni de la promulgarea legii.

„Ce a făcut, concret, ministrul Răzvan Cuc timp de 10 luni pentru proiectul rutier atât de aşteptat în Moldova? A încheiat un contract pentru un nou studiu de fezabilitate privind tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ. Pentru tronsonul Târgu Mureş – Ditrău – Tîrgu Neamţ a fost semnat contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate, iar pentru tronsonul Tîrgu Neamţ – Iaşi sunt încă în evaluare cele patru oferte depuse. Tronsonul Iaşi – Ungheni abia a fost scos la licitaţie pentru proiectare şi execuţie. Pe scurt, Autostrada Unirii n-a depăşit faza birocraţiei, deşi au trecut 10 luni de la promulgarea legii”, a subliniat Leoreanu.

Liberalul spune că Viorica Dăncilă că a pierdut legitimitatea poporului, însă aceasta se plânge că preşedintele Klaus Iohannis blochează Guvernul.

„Premierul Viorica Dăncilă a pierdut legitimitatea poporului după alegerile europarlamentare, a pierdut majoritatea parlamentară, a pierdut încrederea partenerilor europeni, refuză să vină pentru un vot de validare în Parlament, dar se plânge că preşedintele Klaus Iohannis blochează activitatea Guvernului. Atacul premierul la adresa preşedintelui e cu atât mai ridicol în contextul în care ministerele care au titulari sunt modele de incompetenţă. Un caz concret: Ministerul Transporturilor, condus de Răzvan Cuc, care ignoră Legea adoptată de Parlament şi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis în urmă cu aproape un an privind construcţia Autostrăzii Iaşi- Târgu Mureş, singura şansă prin care Estul subdezvoltat al României – incluzând şi Republica Moldova - ar putea fi conectat la Vestul aflat în plină expansiune economică”, se mai arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO