În contextul polemicii publice legate de sustenabilitatea măsurii de reducere a CAS cu cinci puncte procentuale, premierul a precizat ieri că măsura este acoperită contabil din creşterea accizei, taxa specială pe construcţii şi încasări suplimentare inclusiv pe baza noii legi a insolvenţei.
„Strict ca sustenabilitate - m-am uitat încă o dată pe toate datele - avem anual o încasare suplimentară de 2,6 mld. lei din creşterea accizei, 1,5 mld. lei din taxa specială pe construcţii şi, am verificat şi acum, faţă de anul trecut, la venituri curente, pe primele şase luni avem 3 mld. lei în plus. Deci, dacă e vorba de contabilitate, acoperim contabil, doar că economia nu e doar contabilitate, mai e şi un pic de minte care uneori lipseşte la cel mai înalt nivel“, a susţinut Ponta în şedinţa de ieri a guvernului. „Dacă nu facem acum reducerea CAS, cu creştere economică, încasări suplimentare şi venituri certe, înseamnă că nu o să mai putem să o facem niciodată“, a spus Ponta.
În strategia de autostrăzi până în 2018 publicată la finele anului trecut guvernul indică între sursele de finanţare fondurile europene, bani veniţi de la parteneri priviaţi, dar şi fonduri publice de 750 de milioane de euro, anual, veniţi din „fonduri de la bugetul de stat, din fondul creat în urma indexării accizei pe combustibil“, adică din acciza suplimentară de 7 eurocenţi. Când au fost criticaţi pentru noua acciză, responsabilii administraţiei au susţinut că banii vor merge doar la autostrăzi, chiar dacă nu vor fi identificaţi separat în buget. „Dacă Autostrada Piteşti - Sibiu va fi 4 mld. euro, un miliard trebuie să-l dea România, pentru că e cofinanţare minimum 25%. Un miliard de euro este această acciză pe un an şi jumătate. Deci acciza pe un an şi jumătate o bag toată ca şi cofinanţare la Sibiu-Piteşti. Dacă luăm Comarnic-Braşov, unde trebuie să dau plăţi de disponibilitate, la fel, îmi mai trebuie un an de acciză“, explica premierul în 24 martie pentru ca în 30 martie să afirme: „Ideea de a avea o resursă prin această acciză este singura variantă pentru a avea cu adevărat autostrăzi.“
Guvernul a avut ieri pe masa de lucru proiectul de modificare a Codului fiscal, care prevede majorări de taxe şi impozite locale şi care fusese retras de pe site-ul Ministerului Finanţelor, săptămâna trecută, la cererea premierului. Acesta nu a mai fost însă discutat. El a fost folosit ca argument de Traian Băsescu în disputa sa de luni cu premierul pe marginea sustenabilităţii măsurii de reducere a CAS, şeful statului opinând că guvernul va recurge la majorări de taxe pentru a acoperi golul bugetar (5 mld. lei anual) rezultat în urma reducerii CAS.