♦ În România a câştigat un preoeuropean, „un miracol“, scrie televiziunea americană CNN pe site-ul propriu ♦ Un miracol pentru că diferenţa între candidatul de extremă dreaptă George Simion şi candidatul proeuropean Nicuşor Dan a fost de 20 de procente în primul tur ♦ Doar luni Bursa de Valori a câştigat 4 mld. lei ♦ Acţiunile Băncii Transilvania, plus 5%, ale OMV Petrom, 4,4%, Hidroelectrica, plus 2%.
Victoria în care nimeni nu credea a lui Nicuşor Dan în cursa pentru funcţia de preşedinte al României a adus luni evoluţii „spectaculoase“ pe pieţele financiare, aşa cum le caracterizează un profesor universitar, prin eliminarea riscului eurosceptic şi oferirea unei mai mari clarităţi în peisajul politic, după luni de incertitudine care au ţinut investitorii în expectativă.
Astfel, Bursa de Valori de la Bucureşti s-a apreciat cu 4% prin prisma indicelui BET, cea mai bună şedinţă din ultimii trei ani, iar capitalizarea companiilor listate a urcat cu 4 miliarde de lei, la 244 mld. lei, în timp ce costurile de finanţare au scăzut abrupt cu până la 120 de puncte de bază, la 7,26%.
Însă vedeta a fost moneda naţională: leul a câştigat pe 19 mai nu mai puţin de 1,4% în raport cu euro, cea mai bună şedinţă din 2013 încoace, întrucât investitorii au interpretat rezultatele alegerilor ca pe un semnal de stabilitate politică şi de orientare pro-europeană. BNR a anunţat un curs de 5,035 lei.
„Evoluţiile pieţelor financiare româneşti sunt spectaculoase“, spune Adrian Codirlaşu, lector universitar şi preşedinte al CFA România.
„Practic, au fost reversate evoluţiile negative de după încheierea primului tur al alegerilor“. Acţiunile Băncii Transilvania au urcat cu 5%, la 29,16 lei, ale OMV Petrom cu 4,4%, la 0,7 lei, iar ale Hidroelectrica au avut plus 2%, la 121,6 lei.
Europa a răsuflat uşurată după alegerile din România. România este a doua cea mai puternică ţară din Europa de Est, după Polonia şi acolo sunt alegeri prezidenţiale, iar candidatul prezidenţial proeuropean Rafał Trzaskowski a câştigat primul tur al acestor alegeri.
În România a câştigat un preoeuropean, „un miracol“, scrie televiziunea americană CNN pe site-ul propriu. Un miracol pentru că diferenţa între candidatul de extremă dreaptă George Simion şi candidatul proeuropean Nicuşor Dan a fost de 20 de procente în primul tur.
Şi totuşi, Nicuşor Dan a reuşit această performanţă la care nimeni nu spera. Acest lucru arată că românii rămân profund ataşaţi valorilor UE şi că nu vor ca Românoa să plece din Uniunea Europeană. Şi că România are o cale a ei. Faptul că majoritatea moldovenilor din Republica Moldova, cu drept de vot, l-au ales pe Dan, faptul că 90% din maghiarii din Mureş l-au ales pe Dan arată că nimeni nu vrea o ruptură.
Corriere de la Sera, ziar publicat într-o ţară în care şefa guvernului este un exponent al extremei drepte, Georgia Meloni, comentează: „Suveraniştii europeni au suferit cea mai mare înfrângere în România“. Spectacolul cu mii de oameni în faţa sediului de campanie al lui Dan va fi uitat în câteva zile.
O întrebare rămâne însă: cum au votat cinci milioane de oameni împotriva UE, când creşterea noastră economică şi bunăstarea, cât este ea, vin chiar din apartenenţa noastră la UE?