Eveniment

VIDEO: Radu Merica, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane, despre mandatul lui Iohannis: Investiţiile străine vor creşte sigur. Educaţia profesională va fi o prioritate

Autor: Luciana Georgescu, Adelina Mihai

19.11.2014, 00:08 3276

Este o certitudine faptul că investiţiile străine vor creş­te în mandatul lui Klaus Iohannis, pentru că experienţa sa ca primar al Si­biului a demonstrat faptul că este o persoană activă în străinătate, unde se ducea să atragă investitori fără să facă prea multe promisiuni, spune Merica, managerul responsabil de dezvoltarea relaţiilor comerciale dintre investitorii germani - printre cei mai mari investitori străini din România - şi autorităţile române.

Deşi nu există statistici oficiale privind investiţiile străine pe judeţe, valoarea PIB per capita în judeţul Sibiu a fost de 7.563 de euro anul trecut, cu 6,5% mai mare decât media la nivel naţional şi cu 15% peste media regiunii centru, din care face parte, potrivit datelor Comisiei de Prognoză.

„Am avut ocazia să mă întâlnesc de multe ori cu el (cu Klaus Iohannis- n.red.) prin prisma disponibilităţii şi a angajamentului lui de a aduce mai mulţi investitori străini. Au fost întotdeauna întâlniri scurte şi eficiente. Iohannis a ştiut să atragă investiţii şi printr-un climat de predictabilitate, care te face să îţi dai seama că e un om serios. Nu am auzit niciodată vreun investitor din zona Sibiu să se plângă de birocraţie“, a spus Radu Merica, prezent ieri la emisiunea online de business ZF Live.

Şeful Camerei de Comerţ Româno-Germane (AHK) spune că l-a cunoscut pe Klaus Iohannis, proaspătul preşedinte ales al României, în anul 2001 şi că a avut mai multe întâlniri cu acesta de-a lungul timpului în interes de afaceri. „În perioada 2004 - 2005, când lucram în domeniul imobiliar, mi se propusese să cumpărăm un teren în Sibiu. Am fost la primărie să întrebăm dacă se poate ridica, în zona centrală a Sibiului, un centru comercial. Discuţia a fost cam aşa: «Domnul meu, câtă vreme voi fi eu primar al Sibiului, în acel loc niciodată nu va fi edificat un centru comercial. Punct! Următoarea temă?». Am avut un răspuns categoric, nu unul care să treneze decizia de business“, a spus Merica.

Întrebat dacă toate răs­punsurile lui Klaus Iohannis în ceea ce pri­veşte dorinţele investi­torilor au primit răs-punsuri negative, Merica a spus că, din contră, primarul Sibiului a fost şi iniţiatorul înfiinţării unui parc industrial în Sibiu, pe care l-a promovat în numeroase vizite în Germania în încercarea de a convinge investitorii să vină acolo.

„La alte primării, potenţialii investitori primeau un răspuns de tipul: «Poţi să construieşti în oraş, dar pe terenul meu, pe care ţi-l vând eu!», formulări de care toţi investitorii fug“, a mai spus Merica. El a admis faptul că Iohannis a ştiut să atragă investiţii şi prin crearea unui climat de pre­dictibilitate dat şi de răspunsurile sale ferme, prin care investitorii şi-au dat seama că este „un om serios“. „Nu am auzit niciodată vreun investitor din zona Sibiu să se plângă de birocraţie la primăria Sibiului. Da, am auzit să se plângă că nu aveau acces la forţă de muncă, pentru că în oraş ocuparea este de aproape 100%. Îmi amintesc o discuţie cu domnul Iohannis cu privire la această temă şi se punea problema de a găsi modalitatea de a atrage forţă de muncă tânără din satele şi comunele de pe lângă Sibiu, cu ajutorul firmelor angajatoare din oraş, chiar dacă distanţa de acasă la serviciu era de până la o oră“.

 

Cu Iohannis preşedinte, ţara devine mai „simpatică“ la extern

Totuşi, Merica a admis că nimic nu se va întâmpla peste noapte, aşa că cetăţenii nu trebuie să se aştepte ca salariul minim să crească imediat sau ca TVA-ul să se reducă „de mâine“. Iar acest lucru s-a văzut, spune el, şi în discursurile lui Iohannis din campania electo­rală, care nu a promis că va creşte pensiile, neluând în considerare faptul că societatea ar putea să nu aibă grijă de copii şi de pensionari. „Cu Iohannis preşedinte, România va avea un bonus la imaginea pe care o are în  Europa. De România se vorbea mult în termeni negativi, iar un investitor se uită şi la «soft facts» – care e imaginea, care e climatul de predictibilitate. Sim­patia şi încrederea din exterior vor creşte, ceea ce se traduce în mai multe investiţii străine“, a mai spus Radu Merica.

Germania este cel mai important partener comercial al României, după ce în 2013 volumul schimburilor comer­ciale dintre cele două ţări a ajuns la valoarea de 18,7 mld. euro (în creştere cu 5% faţă de anul anterior). Din această valoare, exportul companiilor de pe plan local în Germania a fost de 9,1 mld. euro (+6,3% faţă de 2012), Ro­mânia exportând, în mare parte, componente auto.

„Investiţiile străine vor creşte. Eu ştiu ce îi împiedică pe investitori să îşi extindă activi­tăţile, iar un lucru important era climatul de impredicti­bilitate. Klaus Iohan­nis este laconic în cuvinte, dar este eficient în fapte. Eu trăiesc de 25 de ani în Germania, unde oamenii spun vorbe puţine, dar vorbe pe care te poţi baza.“

 

Educaţia profesională, prioritară în mandatul lui Iohannis

Întrebat care ar fi măsurile pe care l-ar sfăui pe preşedintele Iohannis dacă ar fi consilierul său, Merica a enumarat cinci teme pe care fostul primar al Sibiului ar trebui să le aibă în vedere.

„Pe termen scurt, ar trebui ca preşedintele să rămână un pol de încredere în relaţia cu sistemul judiciar, acestea este cel mai important lucru, este ca un factor de igienă pentru societatea românească. Să eliminăm procedurile netransparente, să rezvolvăm cu toate incompatibilităţile. În al doilea rând, ar trebui să facă ceva pentru pregătirea profesională, n-ar fi rău să existe o comisie la nivelul administraţiei prezidenţiale în acest sens. Şcoala profesională e una dintre temele favorite ale lui Iohannis, de aceea cred că va fi una dintre priorităţile lui în mandat“. Printre alte sfaturi pe care le dă şeful Camerei de Comerţ Germane în România preşedintelui României este acela de a rămâne permanent într-un dialog deschis cu mediul de business, de a încerca să blocheze toate măsurile care au un impact economic negativ şi să dezbată anumite teme.

„Trebuie să înceteze sistemul în care aveam o avalanşă de ordonanţe de urgenţă pe care nu o mai poate urmări nimeni. Un alt sfat ar fi ca noul preşedinte să continue să aibă o prezenţă activă în străinătate“.

 

Vedeti aici emisiunea integrala din data de 18 noiembrie 2014

 

Managerul unei firme care „vânează“ executivi: Dacă România ar fi fost o corporaţie, Klaus Iohannis ar fi intrat pe lista mea scurtă

Dacă România ar fi o companie privată, Klaus Iohannis, primarul Sibiului, ales de aproape 55% din alegători pentru funcţia de şef al statului, ar fi intrat pe lista scurtă de candidaţi pentru o poziţie de CEO, spune Sorin Roibu, managing partner în cadrul firmei de consultanţă şi executive search Arthur Hunt. Motivul? „Mediul de business din Sibiu este, în general, corect. Există foarte mult spirit antreprenorial acolo şi, per total, vorbim despre mult «lucru bine făcut». Însă cred că principalul motiv pentru care Klaus Iohannis ar fi pe lista mea scurtă pentru o poziţie de CEO în compania România ar fi networkingul de care acesta dispune. Cred că prin politica sa externă ar putea da mai multă credibilitate României şi ar putea apropia mai mult relaţiile cu alte ţări, nu doar Germania, ci şi Franţa sau Japonia, spre exemplu, care în Sibiu deja sunt investitori importanţi“, explică Sorin Roibu. În opinia sa însă, importante sunt echipa pe care şi-o va crea şi pârghiile pe care le va folosi pentru a lupta cu „dinozaurul“ PSD. Sorin Roibu susţine că nu se aşteaptă ca Iohannis să producă minuni pentru România din punct de vedere economic prea repede, dar afirmă că România avea nevoie să se agaţe de speranţa că cetăţenii pot schimba ceva. „Influenţa sa asupra mediului economic va mai dura, dar cu siguranţă poate avea efecte pozitive rapide asupra relaţiilor externe ale României şi asupra imaginii sale peste hotare“, adaugă Roibu. Corina Mirea

 

Ce a mai spus Radu Merica la ZF Live despre:

 Votul din diaspora, unde Iohannis a ieşit câştigător:

Cel mai mare investitor din România este reprezentat de românii din străinătate, care au trimis bani acasă, bani carene-au ţinut în ultimii 5-6 ani pe linia de plutire. Aceştia au fost bani gratis, mai ceva ca fondurile europene, pentru că nu a trebuit să facem nimic pentru ei. Deodată, România este mai aproape de Berlin, de Londra, de Paris sau de Washington. Părem un pic mai în rândul ţărilor civilizate printr-o simplă schimbare de imagine, că poporul a fost în stare să ia o decizie cu o majoritate semnificativă. Asta înseamnă că intrăm într-o lupă de încredere, faptul că ne-am trezit şi că reacţionăm e un semnal bun pentru viitor, chiar dacă pe termen scurt nu se va întâmpla nimic din punct de vedere macroeconomic.

Viitorul României în mandatul lui Klaus Iohannis:

După cinci ani de Klaus Iohannis, cred că România va avea mai mulţi „Klaus Iohannişi“. Nu cred că Iohannis a câştigat doar prin prisma voturilor anti-Ponta. Dacă nu ai încredere în Iohannis, nemulţumirea faţă de Ponta se traduce în lipsă de prezenţă la vot. Nu a fost vot anti-Ponta, acesta ar fi presupus să stai acasă şi în niciun caz să aştepţi 10 ore la coadă la Berlin sau la Paris. Iohannis are un capital mare de încredere, pe care sper să îl păstreze. Sunt convins că va da o tendinţă în politica românească.

Relaţia preşedintelui cu „străinătatea“:

Klaus Iohannis o cunoaşte pe d-na Merkel (Angela Merkel, cancelarul Germaniei – n. red.), s-au întâlnit de mai multe ori. El are relaţii bune cu străinătatea nu numai prin prisma apartanenţei etnice, dar este o persoană activă care mergea de câteva ori pe an la evenimente şi arăta prezenţă fizică, vorbea cu investitorii, iar acest lucru este foarte important. Te ia lumea în seamă când faci o promisiune şi o respecţi, e o metodă simplă care funcţionează, nu trebuie să faci mari revoluţii.

Zonele de interes din România pentru investitorii străini:

Zonele prietenoase şi zonele unde recomandă permanent investitori străini sunt cele din vestul şi centrul ţării:  Bihor, Oradea, Cluj, Sibiu, Timişoara, Arad – o zonă bună, însă nu atât de promovată ca alte zone. Mai puţin recomandabile sunt judeţele din sud, cu excepţia cele care caută spaţii pentru producţia de componente auto pentru Dacia şi Ford. Evitate de investitorii străini sunt zone precum Dobrogea, unde este foarte greu să găseşti parteneri serioşi cu care să baţi palma.

Pe un investitor care nu are nevoie să transporte produse poţi să îl trimiţi foarte uşor la Iaşi sau la Suceava, însă dacă ai un investitor din zona componentelor auto nu îl poţi trimite acolo, pentru că îi strici modelul de business, pierde foarte mult la transport.

O greşeală pe care o facem este că ne promovăm ca o destinaţie cu forţă de muncă ieftină, în loc ca discursul să aducă în atenţie forţa de muncă bine pregătită.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO