Eveniment

VIDEO. Streinu-Cercel: Cam 80% din populaţie trebuie vaccinată ca să nu avem sezon de gripă. 8% s-a vaccinat

Autor: Departamentul Social

04.02.2020, 17:21 342

Aproximativ 80% din populaţia României ar trebui vaccinată astfel încât în ţara noastră să nu mai avem sezon gripal, a explicat Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului „Matei Balş”. În prezent, cam 8% din populaţia ţării este vaccinată. 

„O să mai vină câteva zile de frig. Virusul gripal se transmite foarte uşor, pe calea aerului. Nu e dureros. E o înţepătură uşoară. (...) Cam 80% din populaţie ar trebui vaccinată ca să nu mai avem sezon de gripă. 8% s-au vaccinat. Nu ştiu cât costă, dar nu e scump. E ieftin. Şi asta pentru că cealaltă componentă a oamenilor sănătoşi nu se înscriu la farmacie (pentru a primi vaccinul antigripal, n.r.)”, a declarat dr. Adrian-Streinu Cercel la Marius Tucă Show.

Potrivit directorului Institutului „Matei Balş” din Capitală, vaccinul antigripal conţine componente din structura a patru viruşi, doi de tip A şi doi de tip B.

„Nu ştiu cum se face, dar noi suntem surprinşi de fiecare că vine gripa. Ce să vezi, anul acesta nu a venit iarna. Virusul de gripă a venit. Eu aş promova următorul lucru – persoanele care au boli cronice, suferă de plămâni, de diabet, ciroză şi femeile gravide să se înscrie pe lista medicului de familie undeva în luna aprilie, ca să fie trecut acolo că va primi vaccinul şi să îi fie administrat în luna octombrie”, a mai explicat dr. Streinu-Cercel.

Acest vaccin antigripal nu protejează împotriva coronavirusului, a mai precizat acesta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO