Eveniment

Video ZF Live. Andreea Paul, deputat PNL: România nu ştie ce patrimoniu are. Ultima evaluare s-a făcut în 1990

Autor: Alexandra Marcu

11.08.2016, 00:04 338
Ultima cartografiere a patri­mo­niului naţional al României a fost rea­lizată în anul 1990, constatându-se că activele financiare şi nefinanciare ale statului erau de 4,5 ori mai mare decât PIB-ul ţării de atunci, îndreptându-se spre 4 trilioane de lei vechi.

„Din 1990 patrimoniul financiar şi nefinanciar nu a mai fost niciodată evaluat. Nu ştim de ce terenuri dispune statul sau cum capitalizează şi gestionează resursele. Avem obligaţia faţă de instituţiile europene, faţă de Eurostat să raportăm în 2020 indicatorul patrimoniului naţional, iar baza de raportare va fi anul 2017“, a spus Andreea Paul, deputat PNL şi membru în Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Anul acesta, deputata PNL Andreea Paul a adresat o interpelare parlamentară pe care a adresat-o tuturor instituţiilor publice cheie precum ministerele, Banca Naţională a României, Institutul Naţional de Statistică, în care cerea răspunsuri cu privire la nivelul bogăţiei naţionale a României şi cum a evoluat ea în ultimul sfert de veac.

Activele financiare ale instituţiilor publice au scăzut cu douăzeci de puncte pro­centuale din 1998, jumătate du­cân­du-se în favoarea populaţiei, a gos­podăriilor şi cealaltă jumătate în fa­voa­rea băncilor, a băncii centrale şi a insti­tuţiilor bancare. „Trebuie analizat ce s-a întâmplat pe zona activelor nefinan­ciare, unde nu avem niciun fel de di­men­siune.“ „Banca Mondială face o eva­­luare a avuţiilor naţionale pe 120 de ţări ale lumii, iar la ultima evaluare, cea din 2006, România se afla pe locul 66 în clasament”, a completat Andreea Paul.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro