Eveniment

Viorica Dăncilă: Nu eu l-am angajat pe fiul meu la Curtea de Conturi, a fost angajat înainte să fiu premier

Viorica Dăncilă: Nu eu l-am angajat pe fiul meu la...

Autor: Ana Petrescu

19.11.2019, 18:54 137

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a declarat, marţi, că nu ea şi-a angajat fiul la Curtea de Conturi, precizând că acest lucru s-a întâmplat înainte ca ea să ajungă la Palatul Victoria. 

"Nu eu l-am angajat pe fiul meu la Curtea de Conturi, a fost angajat înainte să fiu eu premier. În acelaşi timp, vreau să vă spun un lucru. Haideţi să nu mai legăm în permanenţă activitatea copiilor neapărat de părinţi. Nu în toate cazurile este valabil. Fiul meu a fost foarte, foarte atacat în ultima perioadă. A avut o vină şi pentru faptul că a fost adoptat. A fost tot vina lui. Probabil dacă-l lăsam într-un orfelinat nu avea toate aceste atacuri împotriva lui", a declarat Viorica Dăncilă.

Fostul premierul şi-a catalogat fiul drept un "copil care nu iese în spaţiul publuc, nu l-aţi văzut jignind pe nimeni şi niciodată nu l-aţi văzut să se raporteze la politică".

"Nu vrea decât să îl las să-şi urmeze cursul vieţii lui. De multe ori, mi-a spus că pentru el faptul că mama sa este premier nu este un lucru foarte bun, pentru că de multe ori este izolat, de multe ori nu poate face lucruri pe care alţi tiner, la vârsta lui, şi le pemit", a completat Viorica Dăncilă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO