Eveniment

Vladimir Putin a ordonat începerea unor exerciţii nucleare

Vladimir Putin a ordonat începerea unor exerciţii nucleare

Autor: Iulian Moşneagu

19.02.2022, 13:41 6061

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat sâmbătă începerea unor exerciţii nucleare strategice care implică lansări de rachete balistice, a anunţat agenţia de presă RIA.

Exerciţiile reprezintă cea mai recentă demonstraţie de forţă a Moscovei într-un moment de tensiune acută cu Occidentul din cauza Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat începerea exerciţiilor.

Separat, preşedintele bielorus Aleksandr Lukaşenko, un aliat apropiat al lui Putin, a luat parte la exerciţiile militare, alături de Putin, de la un centru de la Kremlin, a raportat presa de stat din Belarus.

Exerciţiile urmează unei serii uriaşe de manevre ale forţelor armate ale Rusiei în ultimele patru luni, care au inclus o creştere a trupelor - estimate de Occident la 150.000 sau mai mult - în nordul, estul şi sudul Ucrainei. Rusia neagă că ar plănui să atace Ucraina.

Putin şi alţi oficiali de rang înalt se referă frecvent la faptul că Rusia, împreună cu Statele Unite, este una dintre principalele puteri nucleare ale lumii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO