• Leu / EUR4.7592
  • Leu / GBP5.5323
  • Leu / USD4.2607
Eveniment

Voineagu (INS): Persoanele care refuză să declare CNP vor fi amendate

Voineagu (INS): Persoanele care refuză să declare CNP vor fi amendate

Autor: Ionut Muresan

26 oct 2011 462

Persoanele care refuză să-şi declare CNP la recensământ vor fi amendate conform legii, iar cei care nu l-au declarat ca urmare a bâlbei purtătorului de cuvânt al INS vor trebui să-l declare la o doua vizită a recenzorilor, a spus şeful INS, Vergiliu Voineagu.

Preşedintele INS a subliniat că toţi cei care de acum înainte vor refuza să declare CNP-ul la recensământ vor fi amendaţi conform legii.

Referitor la persoanele care nu au dat această informaţie după ce purtătorul de cuvânt al instituţiei i-a asigurat că nu este obligatoriu să furnizeze CNP-ul, acestea vor primi o doua vizită a recenzorilor şi vor fi obligate să completeze această informaţie. Dacă însă vor refuza, vor fi amendate.

Întrebat dacă persoanele care nu au dat CNP-ul nu vor mai fi găsite acasă la domiciliu, Voineagu a răspuns că şi acestea vor fi amendate.

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Vergiliu Voineagu, a declarat într-o conferinţă de presă că prima declaraţie oficială pe problema declarării CNP-ului a fost dată sâmbătă, de purtătorul de cuvânt al instituţiei.

"Purtătorul de cuvânt, după ce a făcut precizări că nu orice recenzori acordă sancţiuni, ci persoane special nominalizate care constată cuantumul sancţiunii a mers puţin mai departe şi şi-a exprimat din grabă şi din pregătire insuficientă un punct de vedere personal că nedeclararea CNP nu impune sancţiune", a spus Voineagu.

Acesta a menţionat că purtătorul de cuvânt a fost destituit.

Voineagu a spus că, în acest context, instituţia a revenit şi subliniat că declararea CNP-ului este obligatorie.

Persoanele care refuză să-şi declare codul numeric personal (CNP) la recensământ pot fi înregistrate şi fără acesta şi nu riscă absolut nicio sancţiune, a afirmat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă. purtătorul de cuvânt al Institului Naţional de Statistică (INS), Vladimir Alexandrescu.

"Nimeni nu este obligat să-şi spună codul numeric personal la recensământ dacă dintr-un motiv sau altul nu doreşte să o facă. Oricine poate şi va fi recenzat chiar şi abbsenţa acestui CNP, iar cei care refuză să-l divulge recenzorului nu riscă absolut nicio sancţiune", a declarat Vladimir Alexandrescu.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a precizat, marţi, că, în cadrul procesului de recenzare, colectarea codului numeric personal este stipulată prin Legea 170/2011 privind aprobarea OUG 34/2011 pentru modificarea şi completarea OG 36/2007 privind efectuarea Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din România în anul 2011.

Astfel, articolul 2, alineatul 1 prevede că "persoanele [ ....] sunt obligate să furnizeze, pe propria răspundere, persoanelor care efectuează înregistrarea în formularele de recensământ datele şi informaţiile prevăzute în programul de recensământ", iar "nerespectarea prevederilor alin. (1)atrage răspunderea contravenţională a celor vinovaţi".

Totodată, articolul 12 din OUG 34/2011 prevede că "în vederea asigurării exhaustivităţii înregistrării persoanelor şi a calităţii datelor, la recensământ sunt prelucrate codul numeric personal, precum şi etnia, religia şi limba maternă, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare".

Potrivit MAI, în procesul de prelucrare a datelor, informaţiile sunt ulterior anonimizate, numele şi prenumele persoanelor nu sunt înscrise în baza de date, iar recenzorii sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea datelor.

La rândul său, INS a precizat marţi, că există bază legală pentru colectarea Codului Numeric Personal, aceasta fiind stipulată în Legea 170/2011 privind aprobarea OUG 34/2011 pentru modificarea şi completarea OG 36/2007 privind efectuarea Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din România în anul 2011.

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7592
Diferență: 0,0883
Ieri: 4.7556
Azi: 4.2607
Diferență: -0,2622
Ieri: 4.2732
Azi: 5.5323
Diferență: 0,0814
Ieri: 5.5125
Azi: 4.3260
Diferență: 0,6
Ieri: 4.3243