• Leu / EUR5.2380
  • Leu / GBP6.0600
  • Leu / USD4.5124
Eveniment

Vom avea NATO 3.0, în care Europa va prelua rolul Statelor Unite, iar SUA se vor ocupa de alte regiuni, precum Asia. Preşedintele Nicuşor Dan afirmă însă că va fi un NATO mai puternic

Declaraţie istorică a secretarului general al NATO la Bucureşti la Summitul B9:

Cei trei lideri prezenţi la conferinţa de presă de după Summitul B9 şi-au declarat sprijinul în continuare faţă de Ucraina şi au subliniat că o eventuală pace va fi doar decizia Ucrainei.

Cei trei lideri prezenţi la conferinţa de presă de după Summitul B9 şi-au declarat sprijinul în continuare faţă de Ucraina şi au subliniat că o eventuală pace va fi doar decizia Ucrainei.

Autor: Sorin Pâslaru, Ramona Cornea

14.05.2026, 00:07 395

Secretarul general al NATO Mark Rutte a explicat ieri la Bucureşti la Summitul B9 al ţărilor membre NATO din flancul estic că noul concept denumit NATO 3.0, care a fost inclus azi în declaraţia comună a ţărilor din B9, înseamnă preluarea de către Europa a rolului pe care l-au avut până acum SUA în NATO.

„NATO 3.0 este următorul pas logic în care, după creşterea cheltuielilor de apărare, Europa îşi asumă mai multe responsabilităţi, astfel încât SUA să se ocupe de alte regiuni, precum Asia. Noi o să luăm mai multe atribuţii în NATO, ca SUA să aibă alte priorităţi“, a spus Mark Rutte.

Expresia NATO 3.0 a apărut pentru prima dată azi, în cadrul decla­raţiei comune semnate de sta­tele membre NATO din flancul estic.

Te-ar putea interesa și:

Preşedintele Nicuşor Dan a spus că, după opinia sa, suntem într-un proces de reechilibrare, iar în orice proces sunt mici instabilităţi. NATO 3.0 înseamnă noi angajamente, „iar angajamentele vor fi transformate în capabilităţi.“

Declaraţia lui Mark Rutte are importanţă istorică pentru că însăşi crearea NATO a fost pe modelul în care SUA şi-au asumat apărarea Europei, având în vedere că Europa a pierdut practic ambele războaie mondiale, iar SUA au fost nevoite de fiecare dată să intervină.

De partea cealaltă, preşedintele Poloniei Karol Nawrocki a spus că este „calm“.  „Polonia a contat mereu pe aliatul său american şi preşedintele Trump că îşi respectă angajamentele.“

Declaraţia lui Mark Rutte a inter­ve­nit la o întrebare cu privire la o de­cla­raţie a preşedintelui Donald Trump privind NATO. Trump a spus, la plecarea spre China, că SUA nu mai au nevoie de NATO. Mark Rutte, prin declaraţia sa, ca­re a fost recent în SUA în vizită, a ară­tat de fapt planul pe care-l au americanii pe viitor pen­tru NATO: să trans­fere respon­sa­bili­ta­tea către cele­lalte ţări, în prin­ci­pal din Europa de Vest, pe măsură ce aces­tea îşi vor atin­ge nivelurile ce­rute de alocări pentru apărare din PIB. Acum, media este de 3,5% din PIB, iar până în 2035 toate ţările din NATO trebuie să ajungă la 5% din PIB.

Mark Rutte nu a mai insistat ca până acum că SUA îşi vor continua implicarea în NATO şi a dat cărţile pe faţă. Problema este că Europa nu a dovedit de-a lungul istoriei, cel puţin în ultimii 100 de ani, că este capabilă să-şi asigure singură apărarea şi atunci însăşi existenţa acestui pact Nord Atlantic este pusă sub semnul întrebării.

Întrebat fiind ce a discutat cu preşedintele american, Mark Rutte a spus că există o dezamăgire la Casa Albă privind Europa şi implicarea statelor in Războiul din Iran, că nu şi-a putut folosi bazele.

Secretarul general al NATO spunând că prin acordurile bilaterale americanii au folosit baze din Europa, dând chiar exemplul României. Rutte a spus că azi, când a ateritzat la Bucureşti a văzut un avion american. Despre implicarea în războiul din Iran, Rutte a zis că SUA îşi repoziţionează navele, astfel încât atunci când va veni momentul să treacă la acţiuni de deminare şi securitate.

Cei trei lideri prezenti la conferinţa de presă de după Summitul B9 şi-au declarat sprijinul în continuare faţă de Ucraina si au subliniat că o eventuală pace va fi doar decizia Ucrainei.

„Avem un agresor si o victimă, ţelul strategic este să sprijinim Ucraina, pacea este interesul tuturor ţărilor, dar vrem o pace justă,durabilă, în care să fie clar cine este victima şi cine este agresorul.

Preşedintele României, Nicuşor Dan a mai insistat că, în cadrul NATO nu trebuie privite separat SUA şi EUropa, „nu SUA apără SUA, ci Europa apără Europa, există protocoale de intervenţie şi contribuţia aliaţilor este proporţională.“

 

Mark Rutte, secretarul general al NATO:

Rusia rămâne în continuare ameninţarea directă a NATO

Secretarul general al NATO Mark Rutte a afirmat miercuri la Bucureşti că „Rusia rămâne în continuare ameninţarea directă a NATO, iar statele Alianţei trebuie să se apere. Nu putem să lăsăm garda jos“.

De asemenea, el a vorbit despre o nouă poziţionare a Alianţei Nord-Atlantice.

„NATO 3.0 înseamnă un NATO şi o Europă mai puternice, dar asta împreună cu SUA, şi nuclear şi convenţional. Cred că una dintre cele mai mari reuşite de politică externă ale preşedintelui Trump a fost summitul de la Haga, unde am hotărât creşterea cheltuielilor de apărare“.

De asemenea, Rutte susţine că „avem nevoie de o Europă mai puternică şi un NATO mai puternic, să creştem cheltuielile pentru apărare şi să ne asumăm mai multe responsabilităţi pentru apărarea convenţională.“

 

Preşedintele Nicuşor Dan, la Summitul B9: Trebuie să sporim cheltuielile dedicate apărării, pe care trebuie să le transformăm în capabilităţi. Trebuie să dezvoltăm toţi împreună o bază industrial-militară transatlantică solidă

Preşedintele României a deschis miercuri Summitul B9 de securitate la Palatul Cotroceni, transmiţând partenerilor aliaţi că România este pregătită să-şi sporească contribuţia la securitatea transatlantică şi să-şi reafirme sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova.

Nicuşor Dan a ţinut să sublinieze de la bun început că locul în care se desfăşoară discuţiile nu este întâmplător. România se află în vecinătatea directă a zonei de conflict, iar asta îi conferă atât o responsabilitate aparte, cât şi o perspectivă pe care ceilalţi aliaţi nu o au în aceeaşi măsură.

„Întâlnirea noastră se desfăşoară într-un climat internaţional dinamic, să spunem, şi se desfăşoară, ca de obicei, cu două luni înainte de summitul NATO de la Ankara. Nu e lipsit de importanţă faptul că suntem în apropierea Ucrainei, suntem în apropierea Mării Negre şi suntem în apropierea locurilor în care teritoriul aliat este ameninţat.“

La finalul Summitului B9, preşedintele României, cel al Poloniei şi şeful NATO au făcut declaraţii. Nicuşor Dan a subliniat a precizat că reuniunea a reprezentat o etapă de pregătire pentru viitorul summit al NATO de la Ankara, discuţiile concentrându-se pe relaţia transatlantică şi securitatea Alianţei.

„Statele din B9 şi din zona nordică au o ameninţare comună: Rusia. În urma summitului, părţile au emis o declaraţie. În ea este scris explicit că Rusia este o ameninţare pentru ţările noastre. Summitul B9 este o pregătire pentru Summitul NATO de la Ankara. Tema de aici a fost pentru relaţia trans-atlantică şi securitatea NATO. Am trecut în revistă pe unde suntem cu respectarea angajamentelor pe care le-am asumat la Haga“, a spus el.

 

Preşedintele Poloniei, la Summitul B9: Nu mai putem face doar declaraţii pe hârtie, trebuie acţiune. Noi cheltuim 5% din PIB pentru apărare. Prin alăturarea ţărilor nordice la Summitul B9, Polonia devine de fapt centrul de greutate al acestei iniţiative

Preşedintele Poloniei Karol Nawrocki a cerut astăzi la Bucureşti la deschiderea Summitului B9 şi al ţărilor nordice, ca ţările din această regiune să treacă de la declaraţii pe hârtie la acţiune, având în vedere riscurile de securitate din regiune tot mai mari.

Nawrocki coprezidează împreună cu preşedintele României Nicuşor Dan Summitul B9, o iniţiativă a ţărilor de pe flancul estic al NATO care a început în 2015 şi are întâlniri o dată la doi ani, înainte de Summitul NATO, care va avea loc anul acesta in iulie la Ankara.

El a mai spus că pentru securitatea Europei continuitatea alianţei cu Statele Unite este esenţială. „Suntem cu două luni înainte de summitul de la Ankara. NATO trebuie să fie unit, gata pentru descurajare. Polonia cheltuie 5% din PIB pentru apărare, noi am luat în serios conceptul de burden sharing, de împărţire a poverii în ceea ce priveşte cheltuielile NATO“.

Trebuie să trecem de la declaraţii pe hârtie la acţiune“.

La summit, la care participă şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, americanii sunt reprezentanţI de un subsecretar de stat responsabil cu înarmarea, Thomas DiNanno. Nu participă în schimb niciuna din marile puteri europene din cadrul NATO, iar având în vedere dezacordurile tot mai acute din ultima perioadă dintre ţările din vestul Europei şi Statele Unite, Summit-ul B9 devine astfel o pârghie de presiune creată de ţările din estul Europei asupra întregului NATO pentru a se alinia la noile politici ale SUA.

„Ţările din această regiune înţeleg mai bine acum costul complacerii. Noi am demonstrat că avem voinţă politică. B9 trebuie să rămână puternic, să avem curaj politic“, a mai dat un îndemn manifestării preşedintele Poloniei.

 

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski la Summitul B9: Să demonstrăm că NATO e puternic şi nu se va dezmembra

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat miercuri la Bucureşti că sarcina liderilor care participă la Summitul B9 este de a se asigura că Rusia să nu mai poată da ultimatumuri sau să înceapă războaie. El a mai spus că trebuie dovedit că NATO este puternic şi nu se va dezmembra.

Preşedintele Ucrainei a vorbit despre cerinţele Rusiei de dinainte de invazie, ca Ucraina să revină la frontierele vechi, o cerinţă „prostească şi de neacceptat“.

Zelenski a avertizat că Rusia nu va rata şansa, dacă i se va permite.

„Sarcina noastră este să ne asigurăm că niciodată Rusia nu va mai putea transmite asemenea ultimatumuri, să domine sau să destabilizeze vecinii sau să înceapă războaie, fără a suferi consecinţe. Acestea sunt elementele comune ale securităţii noastre azi: să ne asigurăm că Rusia e împiedicată să mai poarte război indiferent cu care vecin“, a spus Zelenski.

Preşedintele ucrainean a mai spus că la Summitul NATO de la Ankara trebuie să se discute dificultăţile economice şi trebuie ca aliaţii să facă tot ce se poate ca Summitul B9 să transmită semnale pozitive pentru toată comunitatea euroatlantică.

„Trebuie dovedit că NATO este puternic şi nu se va dezmembra. De asemenea, trebuie să nu ne temem să discutăm cu Uniuena Europeană care se poate baza pe forţele proprii pentru apărare“, a mai spus Zelenski.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Cei mai mari jucători, 16 iunie, ora 09:00

Urmează Gala Business Magazin Tineri Manageri de Top
16 iunie, ora 18:00
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2380
Diferență: 0,0516
Ieri: 5.2353
Azi: 4.5124
Diferență: -0,1549
Ieri: 4.5194
Azi: 6.0600
Diferență: -0,0759
Ieri: 6.0646