Eveniment

Vosganian: Producătorii de oţel îmi cer scheme de sprijin de genul celei pentru care se cere urmărirea mea penală

Vosganian: Producătorii de oţel îmi cer scheme de sprijin de genul celei pentru care se cere urmărirea mea penală

Varujan Vosganian, ministrul economiei. Foto: Marius Dumbrăveanu

Autor: Adrian Cojocar

03.09.2013, 21:22 20

Ministrul economiei, Varujan Vosganian, spune că producătorii din industria oţelului şi aluminiului îi solicită „insistent“ în aceste zile scheme de sprijin pentru marii contribuabili invocând măsurile luate de alte state europene în acest sens şi care sunt similare cu schema de sprijin pentru industria chimică pentru care DIICOT a cerut recent urmărirea lui penală.

„Astăzi ne-am întâlnit cu reprezentanţii Arcelor Mittal şi în zilele următoare ne vom întâlni cu toţi producătorii din sector. Mărturisesc că sunt într-o situaţie oarecum inedită, pentru că producătorii cu care am vorbit din industria oţelului şi aluminiului cer insistent modelul existent în alte ţări europene, şi noi am luat mai ales modelul german, în care solicită scheme de susţinere pentru marii contribuabili. După ce ieri (luni – n. red.) Parchetul a cerut începerea urmăririi penale pentru mine în legătură cu abordarea consumatorilor mari, vă imaginaţi aplombul cu care continuăm. Îmi manifest speranţa ca peste alţi cinci ani cineva să nu ne tragă la răspundere, pentru că noi încercăm în mod deschis cu marii producători să rezolvăm aceste chestiuni“, a declarat Varujan Vosganian. El spune că în ultimii 23 de ani România a pierdut numeroase industrii, precum cea de camioane, tractoare, automobile de teren, industria zahărului, de utilaj greu şi o mare parte din industria construcţiilor de ţevi fără ca nimeni să fie tras la răspundere, dar acum se cere urmărirea lui penală pentru subminarea economiei naţionale deoarece a sprijinit industria chimică.

„Dacă vom permite ca astfel de situaţii să existe şi Parchetul să cerceteze deciziile politice ale guvernului, nu ştiu unde vom ajunge. Subminarea economiei înseamnă să iei nişte bani din economie şi să îi bagi în buzunar. Dar când banii de la o companie merg la altă companie, oamenii îşi păstrează locurile de muncă şi o industrie supravieţuieşte, ce fel de subminare economică este aceasta? Am făcut ce am crezut că este bine pentru industria românească“, a mai spus Vosganian.

El spune că nu regretă nimic şi că DIICOT a luat în calcul doar costurile, nu şi beneficiile schemei de ajutor pe care statul a acordat-o industriei chimice în 2010.

„Tot dosarul se referă la modul în care DIICOT apreciază câteva dintre deciziile mele politice care au avut sprijinul politic al guvernului. Cât despre aşa-zisa pierdere pe care a înregistrat-o cu Romgaz, am două comentarii. Totalul reducerilor operate în virtutatea memorandumurilor aprobate în guvern se ridică la o sumă de 14-15 milioane de euro. Pierderile pe care bugetul de stat şi Romgaz le-ar fi avut dacă industria chimică îşi reducea activitatea ar fi fost incomparabil mai mari.

Am putea la fel de bine să spunem că bugetul de stat pierde prin coborârea TVA la pâine, ignorând avantajele“, a precizat ministrul economiei.

Vosganian spune că în perioada în care industria chimică a beneficiat de un discount de 7% la preţul gazelor, preţul petrolului a explodat şi a tras în sus şi preţul la gaz, existând atunci pericolul închiderii industriei chimice din oraşe monoindustriale, precum Târgu-Măgurele, Făgăraş şi Slobozia, care ar fi condus la o situaţie dramatică.

„Era vorba de 9.000 de salariaţi. Numai ajutorul de şomaj, CAS-ul şi impozitul pe salarii pe care nu l-ar mai fi plătit companiile depăşea costurile ajutorului“, afirmă ministrul.

Procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a cerut luni procurorului general să sesizeze Senatul, respectiv pe preşedintele Traian Băsescu cu cereri de începere a urmăririi împotriva lui Varujan Vosganian şi a lui Adriean Videanu, fost ministru al economiei. Procurorii îi acuză pe cei doi că l-au ajutat pe omul de afaceri Ioan Niculae, proprietarul grupului Interagro, să cumpere gaz sub preţul de piaţă de la Romgaz, creând astfel companiei deţinute de stat un prejudiciu de 130 mil. dolari. Faptele de care este acuzat Vosganian s-ar fi petrecut între 2006 şi 2008, iar cele de care este învinuit Videanu între 2008 şi 2010.

 

15 octombrie – zi decisivă pentru Cupru Min

Ministerul Economiei a prezentat ieri calendarul procedurii de vânzare a producţiei pe şapte ani a Cupru Min, cu o valoare minimă de 346 mil. euro. Potrivit acestuia, câştigătorul va fi selectat în urma unei licitaţii în plic cu strigare care va avea loc pe 15 octombrie. Pentru licitaţie au depus oferte iniţiale Glencore, Trafigura şi conglomeratul industrial Yildirim Holding din Turcia, deţinut de magnatul turc Robert Yildirim.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.09.2013

AFACERI DE LA ZERO